Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 septembrie 2003
procedural · adoptat
Ion Predescu
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi
Discurs
Doresc s„ subliniez c„ acest proiect de lege reprezint„ o reglementare complementar„ la legisla˛ia rom‚n„ Ón materie civil„, ∫i ca dispozi˛ii generale, ∫i ca reglement„ri speciale ale variet„˛ilor de v‚nzare, c„ aceast„ completare sau complementaritatea reglement„rii este de natur„ s„ protejeze suplimentar interesele consumatorilor, chiar dac„ Ón marile sisteme de drept europene — francez, italian, spaniol, belgian etc. — nu se reg„sesc reglement„rile pe care le g„sim Ón legisla˛ia rom‚n„, adic„ Ón ˛„rile ce fac parte din marele sistem de drept latin, a c„ror legisla˛ie Ón materie este aproape identic„ sau foarte asem„n„toare. ™i ˛„rile din sistemul anglo-saxon au sim˛it nevoia s„ aib„ reglement„ri asem„n„toare, care sunt preluate din cel„lalt mare sistem
de drept, reg„sindu-se Ón acest acquis comunitar care armonizeaz„ interesele consumatorilor pe Óntreaga comunitate european„.
Este, prin urmare, o reglementare foarte important„ din punct de vedere al cet„˛enilor tuturor statelor europene, Ón calitatea lor de cump„r„tori, de consumatori de bunuri diferite, necesare trebuin˛elor vie˛ii umane.
Am ˛inut s„ relev aceasta, pentru a nu se Ón˛elege c„ e o reglementare diferit„, nou„, cu totul deosebit„ de ceea ce reprezint„ baza reglement„rilor sistemului nostru de drept Ón domeniu.
Noi am tratat, la Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, cu toat„ aten˛ia acest proiect de lege, a∫a cum a confirmat doamna ministru, pre∫edinta Autorit„˛ii Na˛ionale pentru Protec˛ia Consumatorilor Ón materie, iar Ón ceea ce prive∫te amendamentele, nu pot s„ m„ pronun˛ acum sigur, dar am impresia c„ erau ceva mai multe.
Adresez rug„mintea colegilor de la alte comisii, cu aceast„ ocazie, ca atunci c‚nd primesc de la Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri amendamente de legalitate sau de constitu˛ionalitate s„ le trateze cu toat„ aten˛ia, ∫i, dac„ au Óndoieli asupra veracit„˛ii lor, asupra conformit„˛ii cu Constitu˛ia sau cu legisla˛ia de concordan˛„ ∫i conexitate, s„ ne cear„ l„muriri, pentru c„ Ónl„turarea lor, eliminarea lor, pur ∫i simplu, d„uneaz„ actului legislativ.
Nu vreau s„ spun c„ m„ adresez Comisiei economice. Nu, dimpotriv„, Comisia economic„ este comisia cu care noi avem, preferen˛ial, rela˛ii de colaborare Ón cadrul comisiilor permanente ale Senatului.
Prin urmare, v„ rog s„ re˛ine˛i aceste lucruri ∫i, cu toat„ Óncrederea, s„ vota˛i raportul ∫i proiectul de lege. V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.