Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 iunie 2000
procedural · adoptat
Petre Naidin
Aprobarea ordinii de zi a ºedinþei
Discurs
Dorim sã subliniem faptul cã se propune nu numai ca autoritatea localã sã fie acþionar la societatea care are drept obiect de activitate administrarea parcurilor industriale, dar, pentru a funcþiona un parc industrial, în mod automat, conform art. 6 lit. e), autoritatea care prezintã acordul, pe toatã durata de funcþionare a parcului, este chiar consiliul local, respectiv consiliul judeþean. Deci, în momentul în care îºi dã acordul, este evident faptul cã atât consiliul local sau consiliul judeþean vor respecta, indiscutabil, ºi prevederile legii la care dumneavoastrã aþi fãcut referire. Este foarte corect Ñ credem noi Ñ ceea ce aþi dorit a sublinia.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.