Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2000
other · respins
Petre Naidin
Discurs
Douã amendamente respinse, domnule preºedinte.
Înþeleapta comisie n-a dorit sã mã înþeleagã pe mine, ºi respectiv sã înþeleagã prevederile Legii nr. 36/1999 privind bugetul de stat, pentru cã eu de acolo le-am cules ºi am dorit sã le transpun în actul normativ pe care-l dezbatem astãzi.
Eu cred cã trebuie sã dãm o prioritate unor cheltuieli pe care trebuie sã le efectueze consiliile locale ºi judeþene, întrucât de sarcini nu ne-am limitat sã le dãm ºi, practic, vom constata cã vor avea întârzieri la platã sau cã nu vor putea susþine anumite servicii.
Preluând teza din art. 34 alin. 3, lit.a) ºi lit.b) din legea enumeratã, adicã Legea nr. 36, de anul trecut, am dorit sã întãresc teza Guvernului, de anul trecut, cã trebuie sã acordãm cu prioritate subvenþii pentru funcþionalitatea serviciilor de transport urban, în comun ºi de cãlãtori, sã acoperim financiar gratuitãþile ºi facilitãþile acordate, potrivit legii, sau prin hotãrâri ale consiliilor locale unor categorii de persoane.
De ce onor comisia a respins, în înþelepciune, nu-mi dau seama, ºi poate o face acum, sã ne explice de ce. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.