Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2018
Declarații politice · respins
Găvrilă Ghilea
Discurs
„Două recorduri care se anulează reciproc”
Informațiile diseminate public de Institutul Național de Statistică, la începutul acestui an, au confirmat previziunile analiștilor economici: produsul intern brut a crescut anul trecut cu aproape 7%, dar a rămas ancorat pe un piedestal de carton, câtă vreme s-a hrănit copios din consumul populației, care s-a confruntat și cu cele mai mari creșteri de prețuri din ultimii patru ani.
Fidelă evoluției prețurilor de consum, rata anuală a inflației a depășit 4,3% în prima lună a acestui an, confirmând astfel ascensiunea constantă din ultimul trimestru și determinând executivul BNR să revizuiască în creștere prognoza pentru acest an.
Am asistat așadar la omologarea simultană de către INS a două recorduri, care, practic, se anulează reciproc: cea mai mare creștere economică de după 2008, dar și cele mai mari escaladări ale prețurilor de consum din 2013 încoace.
Paradoxal, majorarea succesivă a valorii punctului de pensie și a veniturilor salariale înregistrate în sectorul bugetar nu au contribuit semnificativ la creșterea puterii de cumpărare a populației.
Mai mult, politica mâinii largi la mâini întinse practicată de Guvern în ultimii ani a pus umărul la creșterea consumului și, implicit, la creșterea economică, dar a dat peste cap balanța de plăți externe, prin crearea numai anul trecut a unui deficit de 6,5 miliarde euro, aproape dublu față de cel înregistrat în anul precedent.
Pe de altă parte, în ciuda boomului economic (a)clamat, încasările bugetare s-au cam lăsat așteptate anul trecut, ponderea lor în PIB fiind sub cea din 2016, când au coborât pentru prima dată în ultimul deceniu sub 30%.
De altfel, Fondul Monetar Internațional estima în ultimul său raport că nici în 2018 nu se va depăși acest prag psihologic, ceea ce era de așteptat, în lipsa măsurilor compensatorii care trebuiau implementate pentru a reduce impactul politicilor populiste de relaxare a fiscalității, dacă ar fi să reamintim doar desființarea celor 102 taxe și impozite fără să se pună nimic în loc.
Nu este departe vremea când PSD se va vedea nevoit să ridice din nou haiducia fiscală la rang de principiu de guvernare. Presiunile sociale ale inechităților create prin aplicarea legii salarizării unitare vor împovăra fiscal sectorul privat pentru susținerea beneficiarilor acestui act normativ.
Or, de aici până la stagnare sau chiar criză economică nu mai este decât un singur pas.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.