Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 septembrie 2011
other
Vasile Nedelcu
Discurs
Dovezi am avut de-a lungul timpului cu duiumul, dar le voi comenta pe cele mai recente.
Pentru că nu au reușit să-și impună clientela politică în fruntea unor instituții ale statului aflate sub control parlamentar, reprezentanții opoziției au încercat, așa cum le este obiceiul, să boicoteze votul, susținând ba că nu e cvorum, ba că nu e legal. Nu le-a mers, legile și regulamentele sunt clare și nu pot fi interpretate după placul unora sau al altora.
Și, pentru că nu le-a ieșit, colegul Sorin Bota, de la Grupul parlamentar al PSD, a făcut ceva inimaginabil. Luat de val, la o emisiune TV, s-a apucat să povestească, chipurile, cum parlamentarii puterii ar fi luat mită de peste un milion de euro pentru o anumită numire în funcție, și nu oricum s-ar fi întâmplat acest lucru, ci chiar în clădirea acestei instituții, în care banii ar fi intrat cash, într-o geantă, exact ca în filmele americane. Sincer, întreaga poveste îmi pare un scenariu de film american. Colegul de la PSD nu a adus dovezi susținătoare, ci s-a limitat la fabulații fără acoperire, după care și-a petrecut seara încurcându-se în explicații la TV.
Dincolo de absurditatea și ridicolul situației, întâmplarea este una deosebit de gravă. În goana după audiență, care să mai urce cu un sfert de procent cotația uslașilor, colegul Sorin Bota nu a ținut cont de faptul că, atunci când faci asemenea acuzații, trebuie să ai dovezi clare și incontestabile. Dumnealui se laudă că le are și îi solicit, pe această cale, să le facă publice cât mai repede posibil.
În plus, solicit organelor competente să se autosesizeze și să cerceteze acest caz. Dacă spusele colegului de la PSD se confirmă, e deosebit de grav și trebuie luate măsuri urgente împotriva vinovaților, pentru că astfel de oameni nu au ce căuta în Parlament. Dacă vorbele domnului Sorin Bota nu se confirmă, înseamnă că dumnealui a pătat gratuit imaginea Parlamentului României, din disperare politică, și atunci va fi nevoit, dacă mai are demnitate, să-și dea demisia de onoare.
Pe de altă parte, demagogia opoziției nu se limitează doar la a face scandal la fiecare vot și la a arunca tot felul de acuze spre putere. Opoziția din România este singura din întreaga Europă care, dintr-un populism excesiv, nu a votat nicio măsură anticriză. Peste tot în țările afectate de criza economică a existat o colaborare între partide, peste tot politicienii și-au dat mâna pentru a salva țara, numai la noi puterea a trecut hopul crizei economice singură, în timp ce opoziția, în cârdășie cu mogulii, își petrece timpul la TV, criticând orice încercare din partea susținătorilor Executivului și a Guvernului de a depăși greaua perioadă prin care am trecut. Spun „am trecut” pentru că tot ieri s-a anunțat cum, pentru străini, România a devenit un rai al investițiilor. Companiile se extind, creează noi locuri de muncă, iar consumul crește. Toate aceste lucruri se întâmplă datorită măsurilor pe care Guvernul, cu sprijinul partidelor susținătoare, le-a luat la timpul potrivit, dar falsitatea și dualitatea reprezentanților opoziției nu se limitează doar la atât. Amintiți-vă cum, în urmă cu câteva luni, Crin Antonescu, colegul nostru mai tot timpul absent din această sală, susținea că Dan Voiculescu este partenerul său pentru totdeauna și se lăuda cât de bine colaborează cu dumnealui. Nu mai departe de luni, același lider uslaș l-a acuzat pe partenerul său că face jocurile lui Traian Băsescu și l-a scos din joc.