Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2018
Declarații politice · respins
Răzvan Ilie Rotaru
Discurs
„Dovezi clare privind statul paralel”
Declarațiile președintelui PSD, susținute de evenimentele reale și de alți martori, arată fără niciun dubiu existența statului paralel și modul în care acesta încerca să controleze decidenții politici aleși prin vot democratic. Statul paralel nu este compus din instituțiile de forță, ci dintr-un grup de persoane din instituții de forță, care exercită autoritatea de stat în nume personal.
Statul paralel nu este compus din instituții, ci din persoane. DNA, SRI, SPP și alte asemenea instituții sunt esențiale pentru statul român. PSD nu luptă împotriva acestor instituții, ci împotriva celor care exercită în nume personal autoritatea de stat a acestor instituții, pentru a prelua controlul asupra puterii politice stabilite în urma alegerilor democratice.
Aceste persoane se folosesc de autoritatea statului pentru a-i șantaja și pentru a-i amenința pe oamenii politici aleși, astfel încât aceștia să execute țintele statului paralel.
Președintele Liviu Dragnea a acționat pentru a scoate PSD din sfera de influență a statului paralel, a propus în funcții oameni de partid, iar când unii dintre ei au început să servească statul paralel i-a înlocuit. Tot timpul, președintele PSD a susținut că România trebuie condusă de cei aleși, nu de cei numiți.
Toate declarațiile președintelui PSD sunt confirmate de evenimentele care au avut loc în perioada la care a făcut referire.
Credibilitatea DNA trebuie salvată. Toți procurorii DNA care au făcut abuzuri au afectat grav credibilitatea instituției. Este nevoie de măsuri radicale și credibile pentru opinia publică, pentru restabilirea încrederii în DNA și în acțiunile de combatere a corupției.
Vă rog să luați act de faptul că Partidul Social Democrat nu și-a propus și nu își propune să facă demersuri în sensul demiterii persoanelor care conduc instituțiile din domeniul justiției. În același timp, PSD susține necesitatea unei reforme a legislației din domeniul justiției, în sensul observațiilor stipulate deja în deciziile Curții Constituționale, atât în ceea ce privește consolidarea independenței justiției și separația puterilor în stat, dar și în sensul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Se enunță în mod fals în spațiul public că PSD și ALDE vor să pună mâna pe justiție. Toate amendamentele care se dau drept exemplu în acest sens nu sunt propuse de politicienii de la PSD sau de la ALDE, ci chiar de magistrați. De pildă, cel mai invocat aspect din ultima perioadă este că s-a scos din lege garanția de independență a procurorilor. În realitate, amendamentul a venit din partea CSM, iar noua formă a legii nu face decât să reproducă identic textul din Constituție privind activitatea de procuror.
Cei din opoziție nu au fost capabili să-și depășească condiția de critici și scandalagii, fără a fi capabili să poarte un dialog constructiv și să respecte legile statului și regulile bunului-simț.