Oana Mioara Bîzgan-Gayral

Dragi colege,

Dragi colegi, „Avem dreptul la fericire”.

20 martie este Ziua internațională a fericirii, o zi în care comunitatea Națiunilor Unite recunoaște că dezvoltarea unei țări nu ține doar de creșterea economică, ci se reflectă și în bunăstarea, demnitatea și fericirea noastră, a cetățenilor săi.

Asta nu înseamnă să subminăm importanța dezvoltării economice, de care România are mare nevoie, ci înseamnă că merită să investim în oameni, în dezvoltarea lor, cu o viziune pe termen lung.

România are nevoie de investiții durabile în oamenii săi, în contextul unei tendințe persistente de scăderi demografice, în care peste 3 milioane de români sunt plecați din țară – un nivel comparabil cu țările afectate de conflicte și dezastre umanitare.

S-au realizat nenumărate studii cu privire la fluxurile migratorii din Europa de Est înspre țările occidentale, la femeile plecate din țară să lucreze ca asistent familial și la miile de copii lăsați în urmă pe mâinile bunicilor, rudelor sau chiar în sistemul de protecție și asistență socială.

În România, depresia afectează 5% din populație, însumând peste 930 de mii de cazuri, ce se asociază cu 164 de mii de ani de viață trăiți cu o dizabilitate. La nivelul Uniunii Europene, depresia afectează circa 40 de milioane de persoane.

Statele membre, inclusiv România, au luat deja anumite măsuri, la cel mai înalt nivel, pentru a asigura prevenția și tratamentul tulburărilor depresive.

Legea sănătății mintale protejează persoanele cu tulburări psihice și promovează sănătatea mintală drept un obiectiv major al politicii de sănătate publică. Nu e de mirare, ținând cont că avem o rată de suicid peste media europeană – doar în 2015 peste 2.500 de persoane și-au luat viața. Prea mulți erau copii și tineri sub 29 de ani. Oare câtă însingurare poate împinge un copil sau un tânăr să-și ia viața, spre un asemenea gest de disperare?

Copiii și tinerii României merită un viitor mai bun. Cu sprijinul colegelor din Parlamentul României, cărora le mulțumesc din nou și pe această cale, am solicitat creșterea vârstei minime de la trei la șapte ani pentru trimiterea copiilor din sistemul de protecție în servicii de tip rezidențial, impropriu numite „orfelinate”.

Vă rog, dragi colege, dragi colegi, să susțineți prin vot această primă inițiativă pentru a oferi șansa copiilor și tinerilor noștri de a crește fericiți.

Vă mulțumesc.

Oana Bîzgan, deputat independent.