Monitorul Oficial·Partea II·17 martie 2006
other
Rovana Plumb
Discurs
Dragi colege ∫i dragi colegi parlamentari,
A∫ dori s„ fac, ast„zi, Ón fa˛a dumneavoastr„, o declara˛ie din partea celui mai mare partid din Rom‚nia. Acesta nu este, dup„ cum poate v-a˛i g‚ndit, Partidul Social Democrat ∫i nu este, de fapt, un partid politic. Fac aceast„ declara˛ie ca reprezentant„ a unui ipotetic Partid al Femeilor din Rom‚nia.
Ar exista o mul˛ime de motive pentru ca un asemenea partid s„ ia fiin˛„. Problemele pe care le au femeile Ón societatea rom‚neasc„ sunt Ónc„, din p„cate, o baz„ solid„ pentru o platform„ politic„.
Œn primul r‚nd, discrimin„rile: discrimin„ri Ón economie, unde munca femeii la calificare egal„ e pl„tit„ mai prost; discrimin„ri Ón societate, unde femeile sunt Ónc„ ˛inta unor comportamente ∫i mentalit„˛i primitive; discrimin„ri Ón politic„, unde, iat„, suntem mult mai pu˛ine dec‚t ar merita implicarea ∫i contribu˛ia noastr„.
Despre toate aceste discrimin„ri vorbim îcorect politic“, Ón fiecare an, cu ocazia Zilei Femeii. Dac„ s-ar realiza m„car a zecea parte din vorbele frumoase ale colegilor no∫tri b„rba˛i, Rom‚nia ar face un salt spectaculos Ón privin˛a egalit„˛ii de ∫anse, ajung‚nd din urm„ Danemarca sau Suedia.
Dar un ipotetic partid al femeilor ar avea nu numai aceast„ component„ de lupt„ Ómpotriva unei st„ri de
lucruri, ci ∫i o component„ constructiv„ de lupt„ pentru ceva.
Noi, parlamentarii, ne Ónt‚lnim Ón fiecare zi, ne urm„rim Ón fiecare zi Ón plen, Ón comisii sau seara, la televiziune ∫i, trebuie s-o recunoa∫tem, nu putem fi m‚ndri de calitatea vie˛ii politice rom‚ne∫ti.
Ceea ce vedem Ón jurul nostru este un r„zboi permanent, purtat f„r„ reguli cavalere∫ti, Ón care se atac„ adversarii ca persoane, ∫i nu principiile sau problemele politice, Ón care limbajul colorat ∫i chiar injuria au ajuns s„ fie mai pre˛uite dec‚t efortul constructiv, respectul reciproc ∫i, Ón ultim„ instan˛„, chiar dec‚t adev„rul sau dreptatea.
Prin natura lor, femeile au mai mult„ r„bdare ∫i grij„, au mai mult„ Ón˛elegere pentru punctul de vedere al celuilalt, sunt mai Ónclinate c„tre dialog ∫i negociere. Dac„ vom compara aceste tr„s„turi cu tr„s„turile unei societ„˛i democratice ideale, vom ajunge la concluzia c„ democra˛ia este de genul feminin ∫i asta nu numai gramatical.
Deci, putem spune, doamnelor ∫i domnilor parlamentari, c„ democra˛ia va fi func˛ional„ Ón Rom‚nia doar atunci c‚nd vor fi suficiente femei Ón politic„, la toate nivelurile de reprezentare.
Cele spuse nu sunt o amenin˛are, dar nici expresia unei neputin˛e. Cele spuse sunt o anticipare a unui proces ireversibil. Progresele nu se vor Ónregistra de azi pe m‚ine ∫i probabil vor mai trece Ónc„ ni∫te ani Ón care vom continua s„ vorbim îcorect politic“ despre inegalitatea de ∫anse dintre femei ∫i b„rba˛i Ón Rom‚nia.
Ceea ce a∫ vrea s„ Ón˛elegem cu to˛ii este c„ vremurile se schimb„, c„ adierea european„ anun˛„, pentru femeile din Rom‚nia, o prim„var„ a emancip„rii politice. Colegii no∫tri b„rba˛i s„ nu se team„! Nu vom Ónfiin˛a un partid al femeilor! Nu c„ n-am putea, ci pentru c„, fiind Ón˛eleg„toare ∫i conciliante, dorim o politic„ bazat„ pe cooperare ∫i construc˛ie, ∫i nu pe adversitate ∫i competi˛ie.