Adrian Wiener

Dragi colegi,

În februarie 2016, Senatul României vota ratificarea Convenției de la Istanbul, convenție semnată în iunie 2014, privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Ne-am angajat atunci să modificăm legislația și să introducem politici publice menite să limiteze această stare de fapt cruntă: una din patru femei este agresată fizic sau abuzată verbal sau psihologic de partener. Puține lucruri s-au întâmplat de atunci.

În 2012 se introducea ordinul de protecție prin care victima este protejată temporar de agresor: interzicerea contactului sau evacuarea din locuința comună.

În 2016 se introducea un amendament care stabilea o durată maximă de 72 de ore până la judecarea solicitării ordinului de protecție de către victima violenței. Cu toate acestea, durata medie de soluționare în unele județe depășește 10 zile. De exemplu, în Arad este de 19 zile. Între momentul comiterii violenței și cel al emiterii ordinului, 10–14 zile, nu există alte măsuri oferite de poliție sau instanțe care să ofere protecție împotriva comiterii de noi agresiuni. Există încă opt județe în care nu există adăposturi pentru victimele violenței domestice, iar cele în care există au locuri de cazare insuficiente și nu oferă consultanță juridică sau psihologică.

Din totalul plângerilor prealabile pentru cazuri de violență în familie depuse la poliție, aproximativ 50% sunt retrase. Un procent foarte mic, 2-3% pe an, se finalizează cu rechizitoriu.

Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului al ONU face public, în iulie 2017, un raport de țară pentru România în care își manifestă îngrijorarea privind numeroasele probleme și pentru lipsa de acțiune a statului român și recomandă acțiuni

concrete pentru remedierea acestora. Problemele care ar trebui corectate sunt:

– ordinul de protecție poate fi emis numai dacă victima prezintă un certificat medico-legal;

– nu se monitorizează situațiile când agresorul încalcă ordinul de protecție; poliția nu investighează toate cazurile în care agresorul continuă să urmărească și să hărțuiască victima;

– în lipsa monitorizării, distanța minimă indicată în ordinul de protecție este de multe ori o măsură ineficientă;

– în plus, statul român nu asigură suficiente adăposturi la nivel național, accesul la consiliere psihologică și juridică este restrâns, victimele sunt obligate să prezinte un document de identitate pentru a putea intra într-un adăpost.

Violența împotriva femeii este încă un fenomen tolerat în România.

## Dragi colegi,

La punctul 9, „Respect și demnitate pentru femei”, al capitolului de politici publice în domeniul muncii și al justiției sociale din programul de guvernare pentru care românii v-au votat, v-ați asumat crearea unui program național pentru combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice. V-ați asumat elaborarea unui cadru legislativ pentru implementarea Convenției de la Istanbul. Termenul asumat în cadrul programului anual de lucru al Guvernului pe 2017 pentru prezentarea unui proiect de act normativ în Guvern este luna octombrie 2017.