Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 septembrie 2019
government confidence · respins
Cristian Gabriel Seidler
Discurs
## Dragi colegi,
În primul rând, țin să apreciez faptul că a fost prima discuție substanțială de politică publică în materie de muncă pe care am trăit-o în Comisia pentru muncă, după trei ani de zile.
Pe fond, expunerea colegei noastre de la UDMR este reală, adică ar urma ca amenda pentru nerespectarea orelor suplimentare să fie per persoană.
Dincolo de faptul că acest lucru se întâmplă doar în cazul în care inspectoratul teritorial de muncă, prin ai săi inspectori, constată că aceste ore au fost trecute în pontaj, plătite ca atare, s-au plătit taxe și contribuții pe orele respective și că dacă amenda ar crește substanțial ar încuraja angajatorul ca, dimpotrivă, în timp ce în continuare beneficiază de munca suplimentară a angajatului său, să nu plătească aceste ore sau să le plătească în sens informal, cred, uitându-mă la celelalte puncte din același articol, că ar trebui limitată valoarea maximă a amenzii.
Dacă vă uitați, peste tot în Codul muncii, la art. 260, la toate literele sale, acolo unde amenda este per angajat, există o limitare a valorii maxime la de 10 ori valoarea maximului amenzii, acolo unde este trecut un interval.
Așadar, din intervalul 1.500 la 3.000 de lei urmează, prin acest proiect de lege, să se ajungă de la 1.500 la 3.000 de lei per persoană, dar proiectul, așa cum a trecut de Comisia pentru muncă, nu prevede o limitare, ceea ce înseamnă că în cazul a 100 de persoane s-ar plăti nu de 10 ori valoarea, ci de 100 de ori valoarea, lucru neîntâlnit în niciun alt punct al Codului muncii.
De aceea, doamnă președinte, o să vă rog să-mi dați cuvântul și la susținerea amendamentelor respinse, pentru a-l susține, în sensul de a limita valoarea amenzii la maximum de 10 ori valoarea superioară a intervalului. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.