Am ascultat cu atenție intervențiile care precedă prezența mea la pupitru. Și vreau să-i atrag atenția domnului senator de la USR, care a făcut aici acuzații pe care nici măcar procurorii nu au îndrăznit să le formuleze, că aceasta spune mult despre spiritul care vă animă.
Dragi colegi, din păcate, cel mai pervers efect al acestui gen de dosare este subminarea democrației în România. De ce? Pentru că acest gen de dosare îi îndeamnă pe alegători, pe cetățeni, să nu mai aibă încredere în Parlament, pentru că – nu-i așa? – sunt toți o gașcă de corupți, Guvernul e o turmă de neputincioși, iar primarii nu fac altceva decât să-și urmărească propriile interese. Și atunci urmarea firească este: de ce mai avem nevoie de un Parlament costisitor, când putem fi conduși de 100 de procurori vânjoși și de 200 de securiști noi, care pot să-l manevreze pe președinte cum doresc? Așa începe sfârșitul democrației, iar părinții și bunicii voștri sunt convins că au văzut asta prin anii ʼ50, iar acum este, probabil, rândul nostru să dăm piept cu ei.
Doamnelor și domnilor senatori, aș vrea să vă descriu puțin care este situația de fapt.
Guvernul României a făcut pe parcursul anilor 2007–2008, când conduceam acest guvern, demersurile necesare pentru intrarea în legalitate cu privire la folosirea de către instituțiile publice a licențelor software Microsoft.
În anul 2004 a fost semnat de către Guvernul condus de predecesorul meu, domnul Năstase, un contract comercial între Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, și firma Microsoft – Irlanda, reprezentată de Fujitsu Siemens. Prin acest contract, România se obliga să inventarieze și să plătească licențele Microsoft care se folosesc sau se vor folosi în instituțiile publice. Primul act adițional care face o numărare a acestor licențe este făcut tot de Guvernul care m-a precedat, la sfârșitul anului 2004.
În continuare, secretarul general al Guvernului avea obligația să centralizeze în fiecare an noile licențe folosite și să propună acte adiționale la contract. Din cauza faptului că Secretariatul General al Guvernului nu are capacitatea și expertiza de a face acest lucru, în anii 2005–2006 nu s-a întâmplat nimic în acest contract, fapt care, evident, a nemulțumit companiile implicate. Atât eu, ca prim-ministru, cât și secretarii generali ai Guvernului am primit nenumărate solicitări și somații de la Microsoft sau Fujitsu pentru a intra în legalitate cu utilizarea licențelor.
De asemenea, ambasadorii Statelor Unite, ai Irlandei și Austriei au intervenit în mod repetat în favoarea companiilor mai sus menționate. În anul 2007 – atenție! –, după aderarea la Uniunea Europeană, situația a devenit mai sensibilă, pentru că în Uniunea Europeană folosirea fără drept a acestor licențe este tratată mult mai serios, este vorba de dreptul de proprietate intelectuală.
În consecință, pentru a debloca această situație s-au adoptat mai multe hotărâri de guvern prin care se stabilea ca Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor să fie instituția care să gestioneze acest contract și să inventarieze licențele software în perioada 2006–2008. Este important de știut pentru dumneavoastră că în perioada în care am condus Guvernul nu s-a plătit nicio sumă de bani către firma Microsoft sau alte companii în contul acestui contract, plățile efectuându-se de către Guvernul care a urmat în anul 2009.
Dragi colegi, votul de astăzi ne dă și șansa să vorbim despre coincidențe în justiție. Această sintagmă, după cum bine știți, aparține doamnei Kövesi, care afirma într-un interviu că sunt prea multe coincidențe în dosarul ei. Însă noi nu am inventat coincidențele în justiție. Ce coincidență stranie că în anii electorali ascultările telefonice se triplau! Ce coincidență stranie că, în momentul în care își anunța candidatura la Primăria Baia Mare, primarul Cherecheș era săltat de mascați și dus la Gherla, de unde câștigă alegerile, din detenție, da? Ce coincidențe stranii că mii de oameni de afaceri români sunt săltați de acasă în preajma unor licitații la care urmau să participe! Ce coincidență că în plin proces de expunere și de martelare a acestui sistem criminal care a făcut mii de victime mi se scoate un dosar care stătea la dospit de prin anul 2010, fapte presupuse din anii 2007 și 2008! Doar cei care vorbesc de coincidențe nu înțeleg sensul cuvântului „coincidență”. Coincidență e atunci când se întâmplă poate o dată sau de două ori cel mult, dar când se întâmplă permanent nu se mai numește coincidență, ci obișnuință, procedură și protocol. Nu este o coincidență că acest dosar a apărut în momentul denunțării publice a protocoalelor secrete dintre serviciile de informații și Înalta Curte de Casație și Justiție. Probabil că, dacă nu s-ar fi temut sistemul că se va prăbuși, ar mai fi așteptat câteva luni, până în preajma campaniei electorale, pentru ca lovitura să fie mortală.
Doamnelor și domnilor, felul în care DNA și mașina de zgomote acționează nu mai e un secret pentru niciun român. Se alege o țintă, fie un politician incomod, un om de afaceri, un om din zona academică, se aduc apoi unul, doi martori falși care spun niște minciuni patentate, se dă dosarul la presă și se începe presiunea publică și gata cu reputația politicianului sau a omului de afaceri. Dacă nu merge din prima, mai vine cu un dosar, încă o dată, după modelul bolșevic „calomniază, calomniază, că tot rămâne ceva”.
Eu nu sunt la primul dosar pe care mi l-a croșetat DNA-ul, ci la al doilea, și cine știe câte mai au pregătite. În primul dosar am fost achitat deja definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, dar, evident, niciun procuror nu s-a gândit că ar trebui să-mi repare într-un fel reputația, așa cum reclamă ei adesea la Consiliul Superior al Magistraturii. Iar mașina de zgomote ne spune cu multă deontologie: „Dacă știți că sunteți nevinovat, mergeți în fața instanței și dovediți-vă nevinovăția.” Cât cinism!
În primul rând, nu așa trebuie să funcționeze justiția, nu noi trebuie să ne dovedim nevinovăția, ci procurorii trebuie să ne dovedească vinovăția. Și cum să te aperi de niște probe mincinoase, inventate în totalitate!
Să știți că am început să înțeleg toată această poveste, care nu-i atât de complicată pe cât încearcă DNA-ul să o facă. Nu e nevoie de 18.000 de pagini ca să înțelegi că un grup de băieți deștepți dintr-o companie austriacă și-au jumulit timp de vreo 5 ani, între 2004 și 2009, propria companie. Mai pe scurt, își trăgeau comisioane direct sau prin intermediari din contractele pe care ei le semnau pentru compania pentru care lucrau. În decursul acestor ani, acești șmecheri și-au păgubit compania cu multe zeci de milioane de euro.
În 2009, noul management al companiei austriece își dă seama că ceva nu e în regulă și face și anchetă internă care descoperă șmecheriile și înaintează concluziile anchetei către Parchetul austriac, pentru că unele fapte puteau fi de natură penală. Parchetul austriac face ancheta în anul 2010 și un an mai târziu constată că acei băieți sunt suspecți de abuz de încredere și, posibil, spălare de bani. În ancheta Parchetului austriac – atenție! – apar și cetățeni români care erau directori sau consultanți ai firmei austriece din România.
În consecință, Parchetul austriac trimite în anul 2010 – subliniez, în 2010, da? – către DNA o copie a investigației lor, spunându-le că pot exista suspiciuni de spălare de bani și alte infracțiuni. Dosarul austriac era destul de complet, cu extrase bancare, e-mailuri, acte oficiale. Ce credeți că face DNA-ul cu această cauză? A luat dosarul, l-a decapat – un cuvânt celebru deja – și a decapat de acolo ce i-a convenit și a lăsat restul în așteptare, pentru momente de oportunitate politică. Așa că toți cei pe care Parchetul austriac i-a indicat în material ca fiind cel puțin suspecți de abuz de încredere și spălare de bani au fost transformați în martori și au scăpat bine-mersi de acuzații. Dar ca să scapi de acuzații și să rămâi și cu banii trebuie să fii bine pregătit ca să faci servicii la DNA. Și așa s-a născut acest dosar. La momentul oportun, apropierea campaniei prezidențiale, arătarea abuzurilor din justiție, denunțarea protocoalelor secrete, s-au hotărât să încerce să-mi bage pumnul în gură.
După 7 ani de când au fost sesizați de către Parchetul austriac cu posibile ilegalități săvârșite de un grup mixt austriaco-român, DNA-ul îi cheamă pe cei care în acel moment trebuiau să fie la pușcărie și le dă direcția „Hai pe Tăriceanu!”, și bieții oameni, care nici nu m-au cunoscut, nu s-au întâlnit niciodată cu mine, au făcut și ei ce au putut. Un exemplu este cel al directorului de la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, care în 10 rânduri de declarație spune trei minciuni doar ca să justifice posibila implicare a mea în aceste ilegalități. Pe scurt, puteți verifica
în dosar, el spune că, la sfârșitul anului 2008, Ilie Bolojan, secretarul general al Guvernului, s-a dus la ministerul la care acest director lucra, ca să facă presiuni pentru plata licențelor.
Prima minciună este că la acea dată Bolojan nu mai era secretar general al Guvernului, ci primar, din luna aprilie sau mai a anului 2008, la Oradea, a doua minciună, că SGG nu mai avea nicio responsabilitate în contract, toate aceste responsabilități fiind ale Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, iar a treia, că nu se punea problema niciunei plăți în 2008, pentru că prin hotărâre de guvern s-a stabilit ca aceste plăți să se facă în anul următor, sumele nefiind bugetate.
Dragi colegi, acest dosar are 18.000 de pagini nu pentru că e plin de dovezi, ci ca să vă inducă dumneavoastră și opiniei publice credința că s-a lucrat serios și așezat și dosarul geme de probe împotriva lui Tăriceanu.
În fapt, acest dosar este un fel de talmeș-balmeș, fără cuprins și fără nicio logică, nu are o pagină de cuprins. Nu este întâmplător făcut în acest fel, ci, dintr-un calcul cinic, paginile vin fără numerotare, fără continuitate, începe cu capitolul V, continuă cu capitolul XIV și așa mai departe. Ce șanse are cineva care a citit acest dosar să găsească dovezi în apărarea mea? Ce șanse am eu ca un judecător să găsească în acest Babilon argumente în favoarea mea? De voie, de nevoie, probabil că trebuie să dai crezare cuvintelor din rezumatul făcut de procuror. Cred că acest mod de a amesteca paginile și documentele este făcut pentru a îngreuna apărarea, dar și pentru a ascunde lucruri care nu convin procurorilor, de exemplu, faptul că una din hotărârile de guvern incriminate este avizată – de cine credeți? – de Parchetul General, condus la acea vreme chiar de doamna Kövesi. Știți bine că am fost urmărit și ascultat mai bine de 8 ani, începând cu anul 2008, încă de pe vremea când eram prim-ministru.
În anul 2018 am primit o înștiințare oficială de la DNA, în care mi se confirma că nu am avut nicio calitate în dosarul Microsoft. E ciudat că nu am fost chemat în calitate de martor, pentru a încerca să lămuresc eventualele suspiciuni pe care procurorul le-ar fi avut. În cele 18.000 de pagini nu există nicio frază care să spună că eu sau apropiați de-ai mei am primit vreun folos necuvenit. În cele 18.000 de pagini nu există niciun document care să ateste vreun transfer bancar către mine sau apropiații mei. În realitate, nu există nicio probă care să fundamenteze bănuiala rezonabilă invocată în contextul stării de fapt imaginate și spun „imaginate de procuror”, pentru că afirmația acestuia referitoare la pretinderea și primirea unei sume de bani de către mine nu se sprijină pe nimic.
Simptomatic este și faptul că procurorul afirmă că ar fi pretins și ar fi primit această sumă de la reprezentanții companiei Fujitsu Siemens, fără a se spune numele acestora. Cum poți să acuzi o persoană de luare de mită fără a indica persoana care a dat mită? Nu trebuie să fii jurist ca să realizezi că este o imposibilitate obiectivă de a realiza și concretiza o astfel de acuzație vreodată. Niciodată nu se poate susține că o persoană nominalizată ar fi luat mită de la persoane neidentificate.
Cam așa arată așa-zisele „doveziˮ din acest dosar, dovezi generate sub presiunea procurorilor de șmecherii pe care i-au scăpat de pușcărie, dacă spun minciuni despre mine sau apropiații mei.
V-am adus aici câteva pagini care demonstrează, sunt copiile documentelor prin care firma Multimedia Political Communication somează Partidul Național Liberal să onoreze contractul, pe care l-a semnat, de consultanță politică. Firma Multimedia Communication a dat în judecată Partidul Național Liberal pentru recuperarea sumelor restante, care nu au fost mici, sumele au totalizat nici mai
mult, nici mai puțin de aproape 3 milioane, și care au fost achitate eșalonat, după un proces, la finele anului 2013.
Deci acestea erau elementele care, în mod normal, ar fi trebuit, de asemenea, să figureze în dosar, dar ele vin, bineînțeles, să contrazică afirmațiile procurorilor.
Tot acest referat este plin de minciuni și de manipulări și nu am niciun dubiu că este făcut în scop politic. Dacă au văzut că nu merge cu dosarul cu mărturia mincinoasă, atunci au recurs la alte căi, la fel de ilegale și murdare, în al doilea dosar.
Dragi colegi, o temă frecventă care ne e servită de mașina de zgomote a statului paralel este că noi, dumneavoastră, nu avem calitatea să ne pronunțăm asupra seriozității unui dosar în care se solicită urmărirea penală a unui membru al Parlamentului. Adică suntem un fel de mașină de avizat documente trimise de DNA sau, dacă vreți, un fel de gară în care nu se oprește niciun tren. Dar aceiași ipocriți ne spun că președintele are dreptul să refuze bugetul, să-l promulge, poate să-l trimită la reexaminare, poate să refuze numirea unor membri ai Cabinetului, are voie să facă cam ce dorește, fără să răspundă pentru nimic. Și, când le convine, văd că nu-i o problemă să găsească și justificări.
În cei aproape 30 de ani de când sunt în politică am fost, pe rând, deputat, ministru, prim-ministru, președinte al Senatului și nu am făcut niciodată vreo faptă ilegală.
Ceea ce vrea DNA-ul astăzi să facă nu este să mă trimită în fața unei instanțe, pentru că ei știu că nu au dovezi în acest sens, ci să pună o pată pe întreaga mea carieră politică.
Nu pot să vă dau sfaturi cu privire la felul în care să votați, dar, atunci când veți vota, vă rog să aveți inima ușoară, pentru că eu, Călin Popescu-Tăriceanu, în calitatea mea de om politic vreme de 30 de ani, nu am făcut nimic ilegal sau de care să-mi fie rușine.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.