Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Dragi colegi, sunt câteva lucruri care s-au spus acum în plen și pe care nu pot decât să le susțin și să-i spun domnului Calimente că are perfectă dreptate.
Da, domnule Calimente, de fapt ați devoalat, să spunem, discuțiile noastre din Biroul permanent. Într-adevăr, noi am spus că este o nouă solicitare, într-adevăr, am cerut ca această solicitare să meargă la Comisia juridică, de disciplină și imunități, am cerut ca această Comisie juridică, singura abilitată, conform regulamentului nostru, să investigheze astfel de lucruri să propună un raport și să fie supus după aceea plenului.
Din păcate, toate aceste eforturi procedurale normale care ar fi trebuit făcute au fost blocate de către Biroul permanent și de o majoritate pe care nu vreau s-o comentez. Din acest punct de vedere, și acest vot demonstrează un lucru: faptul că normal și întotdeauna este bine să urmezi respectarea regulamentului. Așa ar fi trebuit să procedăm, și atunci în fața dumneavoastră venea și Comisia juridică, de disciplină și imunități cu un raport și noi votam așa cum trebuie, totul procedural.
Iată că lucrurile nu stau așa. Le mulțumesc colegilor mei pentru ideea de a induce, de a face corelații, de a explica logic.
Dragi colegi, din păcate, proiectul de hotărâre amendat, discutat pe articole de către dumneavoastră, solicitat votul final de către dumneavoastră, a fost votat așa și se referă la un alt dosar.
Dragi colegi, Comisia juridică, de disciplină și imunități ar fi trebuit să vadă ce este în acele dosare. Ce să vă spun, că și data trecută, ca și de data aceasta, nu s-au deschis acele dosare. Cine știe ce este în acele dosare? Vedeți?! Asta este! Dumnezeu are grijă de toate. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.