Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Doamna senator, microfonul 2. Doamna senator Anghel.
până la șase ani, chiar dacă condițiile speciale au fost aceleași, adică deosebite, nu se pot încadra în grupa I de muncă decât abia de la șase ani și o zi. Chiar dacă condițiile sunt la fel de grele și după șase ani și o zi, abia de atunci se pot încadra în grupa I de muncă.
Drept urmare, cred că ar fi o chestiune, o modificare reparatorie, dacă doriți, și n-ar mai discrimina unele persoane care ar lucra în aceleași condiții de muncă, considerându-le diferit, cântărind diferit, în funcție de anii de vechime lucrați în condiții speciale.
Mulțumesc.
Sper ca votul de mâine al colegilor să fie în acest sens. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.