Mihai Niță

„Dreptatea trebuie să fie deplină pentru toți”

De ceva timp, legile privind salarizarea și pensiile au devenit subiect de controverse în toate mijloacele de comunicare în masă. Au apărut peste noapte puzderie de specialiști, care dau sfaturi, care contestă orice și care îndeamnă la proteste față de instituțiile abilitate să legifereze și să aplice legile statului. În numele democrației apar tot soiul de opinii, care se vor a fi considerate ca autorizate. Fiecare dintre oratori vine cu câte o idee, pe care o consideră unica salvatoare pentru națiune. Escaladarea acestei situații nu face altceva decât să inducă nesiguranță și neîncredere în rândul populației.

Principiile democrației, pe care le evocăm permanent și pentru care milităm atunci când ne referim la statul de drept, se dovedesc a fi benefice pentru toate categoriile sociale și profesionale, dar numai dacă sunt aplicate corect, cu bună-credință. Altfel, statul ajunge să se comporte în mod arbitrar cu propriii cetățeni. Fără o atitudine sinceră și conștientă față de regulile enunțate în Legea fundamentală, după care se guvernează țara, se poate ajunge destul de lesne la anarhie, care este, evident, opusul democrației.

Cunoaștem, desigur, situația reală și efortul depus actualmente pentru noile reglementări, care trebuie să readucă echitatea în sistemul de retribuire a muncii. S-au produs, de-a lungul anilor, grave derapaje în acest sistem, iar eforturile pe care le depunem azi sunt consacrate eliminării aberațiilor apărute, indiferent de poziția unora, pe care tocmai haosul din sistemul sus-menționat i-a avantajat, în detrimentul majorității salariaților și pensionarilor. Există nemulțumiri de acest gen și la nivelul unor organizații sau asociații profesionale și sociale, din care transpare o discriminare voită și clară între drepturile salariaților bugetari și ale celor din mediul privat.

De regulă, salariații care lucrează la societățile particulare sunt neglijați. Tocmai creatorii de bunuri materiale

și ai valorilor de altă natură, pe care se bazează avuția și progresul unei țări, sunt tratați cu un fel de umilitoare condescendență de unii „amploaiați” care s-au cocoțat cum-necum în fotolii înalte, de unde își permit a-i sfida pe cei mulți. Pe ei nu-i preocupă sursa financiară care le asigură lefurile, privind cu un revoltător aer de suficiență la tot ce se află de la ei în jos. Paradoxal și dureros de adevărat, oamenii care își câștigă traiul din activitățile particulare nu ies în stradă, nu organizează proteste publice, așa cum o fac cei din categoria favorizată, uneori chiar cu atitudine violentă. Plânsul înăbușit al celor mulți și săraci nu se aude. Ei așteaptă încrezători ca autoritățile statului să le facă dreptate, iar noi pentru asta muncim acum, în cadrul instituțiilor constituționale, în timp ce dinspre stradă se aud contestații și amenințări.

Am convingerea că fiecare dintre noi caută soluții pentru optimizarea legilor despre care vorbesc acum și că vom reuși să impunem soluții corecte, înlăturând privilegiile și, în egală măsură, nedreptățile. Fiecare dintre noi merge în teritoriu, organizând întâlniri cu electoratul, care ne-a acordat votul de încredere.