Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2022
Declarații politice · adoptat
Vasilică Toma
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Drepturile și libertățile constituționale nu se oferă contra cost! IMM-urile din România nu trebuie împovărate cu noi taxe, acordate ca drept exclusiv unei asociații private!”
Rolul structurilor asociative, fie ele la nivel profesional și/sau patronal, este unul pe cât de necesar, pe atât de complex. Ele sunt organismele care asigură reprezentativitatea fiecărui domeniu prin consultarea și dezbaterea independentă a ideilor, propunerilor și soluțiilor. A spune că o structură asociativă este mai importantă decât o alta ar fi nu doar un neadevăr, ci și un act de injustețe la adresa a tot ceea ce o astfel de structură înseamnă. La fel, a te gândi chiar și pentru o secundă că legea ar putea oferi și asigura monopol către o singură structură asociativă, indiferent cum s-ar numi sau ce istorie ar avea, ar fi echivalent cu denaturarea a tot ceea ce spiritul legii este și trebuie să fie.
În prezent, la Senat a fost înregistrată inițiativa legislativă nr. B254/2022*, prin care se prevede introducerea de noi obligații birocratice și taxe pentru toți întreprinzătorii români, oferindu-se în acest sens competențe exclusive unei asociații private. Sigur, este dreptul fiecărui legiuitor de a propune proiecte. Însă este și obligația sa de a se asigura că propunerile sale legislative urmăresc liniile Legii fundamentale și nu transformă o lege într-un act de maximă favoare pentru o anumită entitate și o maximă defavoare și nedreptate pentru restul.
Și, oricât de mult aș aprecia eforturile și istoricul Camerei de Comerț și Industrie a României1