Dunărea în retragere – risc pentru Cernavodă și Porțile de Fier!
În ultimii ani, România s-a confruntat cu un fenomen hidrologic sever, marcat de scăderi critice ale nivelului Dunării, atingând în anumite sectoare valori apropiate de minime istorice. În apropierea Centralei Nucleare de la Cernavodă, debitul fluviului a scăzut anterior până la aproximativ 200 m[3] /s – în anii de secetă –, față de un debit uzual necesar pentru siguranța sistemului de răcire.* Deși centrala este proiectată să funcționeze în condiții dificile, riscurile generate de scăderea drastică a volumului de apă utilizat în procesul de răcire nu pot fi ignorate. Având în vedere extinderea planificată a capacităților nucleare, prin punerea în funcțiune a viitoarelor unități 3 și 4, de tip CANDU, precum și presiunea meteorologică din ce în ce mai intensă, apare întrebarea legitimă dacă România dispune de un plan strategic integrat, care să prevină riscurile asociate scăderii nivelului fluviului. Astfel, în ultimele decenii, cota Dunării la Cernavodă a scăzut la aproximativ -200 cm, în special după anul 2003, nivel critic pentru centrală, în lunile august-octombrie. De altfel, în 2003, din cauza acestui nivel redus, a fost chiar oprită Unitatea 1 de la Cernavodă. Astfel, scăderea nivelului Dunării poate afecta resursa de apă necesară răcirii Centralei Nucleare Cernavodă și debitul pentru hidrocentralele Porțile de Fier.
Pentru a preveni aceste niveluri reduse ale apei, în alte state europene, cum ar fi Germania sau Franța, s-au luat măsuri suplimentare, precum amenajarea unor microbaraje în aval, pentru creșterea locală a nivelului apei în zonele critice, construirea bazinelor-tampon sau diversificarea surselor de răcire, prin integrarea unor circuite hibride aerapă. Ținând seama de aceste aspecte tehnice, pentru a evita riscul limitării sau opririi reactoarelor nucleare în lunile secetoase, și în România este necesar să se studieze implementarea unor măsuri similare, un plan național de refacere a nivelului apei, prin baraje pneumatice temporare, retenții controlate, canale de compensare și programe de curățare a aluviunilor.
Dar țara dispune nu numai de surse convenționale de energie, ci și de resurse emergente de hidrogen natural și regenerabil, care pot deveni piloni ai independenței energetice, și anume primul rezervor de hidrogen natural confirmat din Europa continentală, o resursă românească unică.
Așa cum se cunoaște, încă din anii 1970, în zona de sud-vest a României, în zăcămintele de ofiolite de la Tișovița-Iuți, Caraș-Severin, există un rezervor presurizat de hidrogen natural – confirmat științific în 2024, prin studii publicate în International Journal of Hydrogen Energy. Analizele arată că în acele zăcăminte sunt aproximativ 29% hidrogen bimolecular și 69% gaz metan, dovedind un sistem abiotic
activ, regenerabil geologic. Hidrogenul rezultat din reacțiile naturale de serpentinizare are amprentă de carbon aproape zero, după cum doriți, fiind curat, regenerabil și strategic, o sursă vitală pentru suveranitatea economică a României.
Pentru a asigura capacitățile necesare de energie și siguranța sistemului național în condiții dificile, este necesar să se dezvolte nu numai capacități industriale, ci mai ales capacități de cercetare fundamentală* și aplicativă în domeniul ingineriei energetice, al mediului, al sistemelor de producție de noi capacități inovative, spre exemplu numitele baterii _grid-forming_ .
România nu poate supraviețui doar din importuri la prețuri exorbitante și fără a avea un control riguros și securizat asupra resurselor proprii12, interne.*
Cercetarea și investițiile în inovație și dezvoltare reprezintă un pilon al suveranității țării. În ciuda acestei analize problematice, pot fi scoase limpede în evidență, din păcate, măsuri extrem de păguboase și lipsa de eficiență în managementul sistemului energetic național.*
Astfel, România nu are nici în acest an, 2025, o strategie energetică națională adoptată prin lege, iar toate deciziile majore – închideri, taxări, investiții, PNRR, modernizări – se iau prin memorii și ordine de ministru, fără a avea un cadru de implementare coerent, fără prognoze sau fără o cercetare de profunzime.
Anterior, ministrul a aprobat eliminarea a peste 1.700 MW capacități sincrone, pe cărbune, în principal, fără să definească mecanismele de înlocuire cu altele de același rang, pentru a nu pune în dificultate rețeaua națională și a nu ajunge la riscul inevitabil de blackout, prin reechilibrarea frecvenței de 50 Hz.
Astăzi aflăm că ministrul actual a intervenit miraculos și „a salvat” țara de la un blackout, prin amânarea închiderii acestor capacități, pe care tot el le-a votat.
Decizii halucinante ale miniștrilor care pun în pericol securitatea țării.12
Asta arată că România funcționează fără un plan de echilibru între sincrone și asincrone, adică fără control asupra propriei rețele.
În PNRR și prin fondurile de modernizare, ministrul a promis 10 centrale pe gaz și, iată, în 2025, niciuna încă nu este funcțională.
Mai mult decât atât, alte proiecte, precum Mintia și Iernut, sunt întârziate cu și peste 4-5 ani.
În consecință, rezerva sincronă scade inevitabil, iar consumatorul plătește incompetența și prețul instabilităților din sistem.
Ministerul a aprobat mii de megawați fotovoltaici și eolieni, fără o strategie de echilibrare, neexistând o limită dinamică de integrare raportată la rezerva sincronă.
De altfel, lipsa unui management al inerției în rețea este una dintre erorile tehnice cele mai grave.
Nu există un plan național de stocare sincronică, în timp ce alte state, precum Polonia, Grecia sau chiar Spania, instalează mii de megawați, în acești ani, ministerul neelaborând niciun regulament de reacție rapidă în fluctuații de frecvență subsecundă.
Ministerul nu a direcționat niciun program PNRR sau Orizont pentru cercetare energetică strategică, iar, în loc să rămânem suverani, am devenit doar consumatori de tehnologie străină. Astfel, ministerul a abandonat suveranitatea energetică și cercetarea resurselor interne.
Ministerul nu a luat nicio măsură pentru o plafonare optimă, reală, nu subvenționare, atât de necesară pentru populație, a prețului la energie, prin reglementări raționale
sau prin reducerea TVA-ului la energie, sau prin schimbarea mecanismului de stabilire a prețului pe ziua următoare.
Prin Raportul Comisiei Europene COM(2025) 654, semnat la Bruxelles la 22 octombrie 2025, adică foarte recent, s-au aprobat jaloanele T119 și T119a, care stabilesc calendarul oficial de închidere accelerată a capacităților energetice pe cărbune și lignit din România. Aceste jaloane, inserate în PNRR fără o analiză tehnică reală, reprezintă cea mai gravă vulnerabilitate energetică, din ultimii 30 de ani, pentru sistemul național. Conform documentului, jalonul T119, pentru trimestrul IV 2025, România trebuie să scoată definitiv din exploatare 3.070 MW de capacități pe cărbune și lignit, confirmate prin decizii ANRE – acești yesmeni12 – și certificate de deconectare definitivă de la sistemul energetic, iar prin jalonul T119a, pentru trimestrul III 2026, extinde obligația până la un total cumulat de 3.780 MW închiși...
## **Domnul Gabriel Andronache**
Vocevoce proprie
Marker
Cadru
Justificarea se ancorează în siguranța sistemului național și suveranitatea energetică, obiective de interes general.
„Pentru a asigura capacitățile necesare de energie și siguranța sistemului național în condiții dificile, este necesar să se dezvolte nu numai capacități industriale, ci mai ales capacități de cercetare fundamentală”