Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2002
procedural · respins
Ion Predescu
Discurs
Dupã cum aþi menþionat ºi dumneavoastrã, prevede ºi raportul, proiectul de lege se aflã în procedurã de reexaminare.
Este cunoscutã întinderea ºi condiþionãrile pentru a beneficia de prevederile acestui proiect de lege, privind graþierea pedepselor pânã la 5 ani, graþierea amenzilor, condiþiile impuse de proiectul de lege pentru a beneficia de aceasta; pedepsele sã fie definitive pânã la intrarea în vigoare a legii, în sensul Codului de procedurã penalã, ca pedepse penale definitive cei la care se referã legea, sã nu fie recidiviºti sau în stare de recidivã, sã nu se fi sustras de la executare din motive imputabile ºi sã nu fie exceptate faptele pentru care au fost condamnaþi la pedepse definitive, prin hotãrâri judecãtoreºti penale.
Doresc sã precizez cã proiectul de lege face parte din categoria actelor normative de realizare a politicii penale. Astfel încât, problema ce a fãcut obiectul de discuþie, în unele momente ale sale cu caracter de disputã în Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri, în cele douã faze ale trecerii proiectului de lege pe ordinea de zi a acesteia, au fost de domeniul ºtiinþei penale ºi mai puþin de domeniul politicii penale. Ca act normativ de politicã penalã, condiþiile, întinderea ºi în general conþinutul proiectului de lege este expresia voinþei autoritãþii publice care realizeazã aceasta, ºtiut fiind cã executarea legilor este competenþa exclusivã a Guvernului. Ca atare, Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri, dând prioritate criteriilor ºi obiectivelor de politicã penalã, a menþinut proiectul în forma adoptatã de Camera Deputaþilor, pentru a doua oarã, ºi raportul, dupã cum se constatã, cu majoritate de voturi este un raport de admitere a acestui proiect, fãrã amendamente.
Cu aceste observaþii, solicit plenului Senatului sã fie de acord cu raportul întocmit de Comisia juridicã, de numiri, disciplinã, imunitãþi ºi validãri ºi sã adopte ca atare proiectul de Lege privind graþierea unor pedepse ºi înlãturarea unor mãsuri ºi sancþiuni cu caracter penal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.