Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 iunie 2000
Dezbatere proiect de lege · respins
M‡rton çrp‡d-Francisc
Adoptarea raportului comisiei de mediere la proiectul de Lege pentru
Discurs
Dupã cum am mai susþinut, în prima fazã comisia a propus elilminarea acestui alineat din proiectul iniþial. Ulterior, discutând cu cei direct vizaþi ºi având în vedere inclusiv prevederile acestei legi care obligã niºte persoane fizice sau juridice care au fãcut niºte investiþii sã înstrãineze parte din licenþã pentru care au fãcut aceste investiþii, sã scoatã banul, am fost de acord cu modificarea în sensul pe care îl vedeþi ºi am înþeles cã ºi iniþiatorul este de acord cu aceastã variantã.
Deci, în locul alin. 4 iniþial, pe care noi l-am propus sã-l eliminãm, va reveni acest alin. 4, iar alin. 4 care este în raportul nostru va deveni, evident, alin. 5.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.