Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2020
Declarații politice · adoptat
Petru Bogdan Cojocaru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„După marea «metamorfoză politică», Iașiul va avea un aer mai puțin poluat?”
Sunt curios cât va mai dura până când Primăria Iași va ieși în public cu un comunicat de presă în care să le vorbească ieșenilor despre progresele în materie de mediu care au fost înregistrate în municipiul Iași, mai ales cele de dată recentă. Am spus „de dată recentă” deoarece este mai mult decât evident faptul că în Iași aerul a început să redevină respirabil nu ca urmare a investițiilor în programul de salubrizare, ci după învestirea ca ministru al mediului a domnului Costel Alexe*, acesta fiind, de fapt, mesajul public care circulă dinspre Palatul Roznovanu de ceva timp.
Și cum Domnia Sa ar fi știut de marea „metamorfoză politică” ce avea să se întâmple în această primăvară, și-a ales ca țintă de atac Primăria Municipiului București, ignorând practic Iașiul, pentru care Comisia Europeană a amenințat cu începerea procedurii de infringement. Nu a contat deloc nici faptul că în Consiliul Local Iași, în mod constant, grupul liberal a adus în discuție faptul ca Iașiul are un aer irespirabil* și că nivelul depășirilor valorilor maxime admise de praf în suspensie creștea de la o săptămână la alta, lucru adus în discuție de însuși președintele liberal al Comisiei de mediu din Consiliul Local Iași.