Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 octombrie 2018
Declarații politice · Trimis la votul final
Szabó Ödön
Discurs
E bine să citești, domnule coleg!
E bine să citești înainte să ponegrești o inițiativă pe care în comisie am depus-o în comun cu colegul meu de la minorități, domnul Zisopol, și care avea o prevedere și din legea veche, dar foarte netransparentă. Spunea așa: „Formațiunile de studiu pot fi mai mici decât minimumul prevăzut de prezenta lege pentru învățământul în limba maternă a unei minorități”, decizia privind înființarea și funcționarea acestei formațiuni aparținând doar ministerului, fără a fi întrebate minoritățile respective. Și am precizat rolul comunităților în realizarea acestor formațiuni de studiu. Nimic altceva!
Deci eu vă rog foarte mult ca ura viscerală, care ori de câte ori ieșiți la acest microfon se simte în tonul dumneavoastră, s-o mai moderați. Și m-aș bucura dacă liberalii într-adevăr ar fi liberali.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.