Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Aledin Amet
Discurs
## Vă mulțumesc.
Într-adevăr, domnul senator Hașotti are perfectă dreptate. Îl salut, cu această ocazie, pe domnul senator Hașotti.
Da, într-adevăr, a existat această problemă. Noi am venit inițial cu propunerea ca sărbătoarea să aibă loc la data de 10 mai, pentru că este data când s-a născut o mare personalitate, un reinventator al limbii tătare, 10 mai 1912. Este o mare personalitate a comunității tătare. Nu s-a ajuns însă la o concluzie generală benefică pentru această dată. Așadar, noi ne-am reorientat și am hotărât, în cadrul comunității noastre, să venim cu o altă propunere, când se va discuta această inițiativă legislativă în cadrul Camerei Deputaților, și anume să propunem data de 5 mai. Data de 5 mai reprezintă o altă dată importantă pentru ceea ce înseamnă destinul comunității tătare, este data când s-au întâlnit pentru prima dată membrii redacției revistei „Renkler”. Este o revistă importantă, este o revistă pe care noi o apreciem, la care colaborează foarte mulți oameni importanți.
Chiar dacă suntem o comunitate măruntă, să spunem, să știți că avem posibilitatea de a dezvolta un spirit deosebit în ceea ce privește viața noastră culturală. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.