Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 februarie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Stelian Cristian Ion
Discurs
E important să ne adresăm colegilor și aceștia să ne audă, pentru că sala este goală, de obicei, la declarații politice.
Este o chestiune de ordin personal, pentru că ține de modul în care înțelegem fiecare dintre noi să ne respectăm mandatul. Așa cum începusem să vă spun, am depus un jurământ în momentul în care am intrat în această funcție. Am jurat să respectăm Constituția, legile țării, să ne îndeplinim cu onoare și cu fidelitate acest mandat.
Sondajele din luna ianuarie au arătat că Parlamentul se află la cel mai scăzut grad de încredere din partea populației. Lucrul acesta ar trebui să ne dea de gândit tuturor și să înțelegem foarte bine de ce armata, spre exemplu, e pe primul loc, de ce DNA are 39% grad de încredere, o instituție pe care mulți dintre dumneavoastră ar vrea să o desființeze, și noi, parlamentarii, nu ne bucurăm decât de cel mai scăzut nivel de încredere.
O decizie a Curții Constituționale pe care ar trebui să o citim cu atenție și să o cunoaștem – e vorba de Decizia nr. 536/2016 – spunea așa: „Posibilitatea lăsată celor condamnați la pedepse privative de libertate, dar care nu execută pedeapsa în regim de detenție, de a continua nestingherit să exercite o demnitate publică, cu toate drepturile și responsabilitățile pe care exercițiul autorității de stat le implică, contravine principiului supremației Constituției și al obligativității respectării legii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, și vulnerabilizează încrederea cetățenilor în autoritățile statului.”
Este regretabil că, în continuare...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.