Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Petru Filip
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Ca fost președinte al Comisiei pentru administrație publică în mandatul celălalt, aș putea să întreb de ce avizul Comisiei pentru administrație este negativ, dar n-o să întreb, pentru că... asta este! Comisia juridică a fost cea care a analizat din punct de vedere juridic, nu din punctul de vedere al oportunității.
Dar am o singură întrebare. Aș vrea să știu care este motivația acestei solicitări?
Pot să dau și explicația tehnică. Trecerea din domeniul public și administrarea unei instituții a statului în domeniul public și administrația... sau administrarea administrației publice, pe fond, nu înseamnă rămânerea în această zonă a comunității respective. Pot da hotărâre de trecere din domeniul public în domeniul privat și intră într-o altă zonă.
Dar există o anumită motivare. Aș fi vrut să știu care este motivația respectivă. Atât. Este vorba de, probabil, un interes public. Ne vom mai întâlni cu astfel de situații. Dar, dacă tot este să votăm, măcar să știm care este motivația. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.