Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 iunie 2015
procedural · adoptat
Ion Luchian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
E o lege susținută de mulți senatori și deputați.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare prestarea în spitalele publice de servicii medicale în regim privat, la cererea pacientului.
Consiliul Legislativ a analizat și avizat favorabil propunerea legislativă, cu observații și propuneri.
Ministerul Sănătății, prin punctul său de vedere, susține adoptarea propunerii legislative.
Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități a avizat favorabil propunerea legislativă, însă Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a avizat negativ inițiativa legislativă.
La dezbaterea propunerii legislative au participat, în conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare, domnul Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătății, domnul Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România, domnul Răzvan Vulcănescu, subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, și domnul Radu Țibichi, director general CNAS.
În cadrul dezbaterilor s-au formulat amendamente care, supuse votului, au fost adoptate și se găsesc în anexă, însă ele rămân de competența decizională a Camerei Deputaților.
În ședința din 3.06.2015, membrii Comisiei pentru sănătate publică au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere, cu amendamente admise prevăzute în anexă.
Propunerea face parte din categoria legilor ordinare, Senatul fiind prima Cameră sesizată. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.