Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2013
procedural · adoptat tacit
Vasile Cosmin Nicula
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În conformitate cu prevederile art. 68 din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, prin adresa L 426/2012, a fost sesizată de către Biroul permanent al Senatului în vederea dezbaterii și elaborării raportului asupra proiectului de lege menționat, inițiat de către Guvernul României.
Obiectul de reglementare al proiectului de lege îl reprezintă modificarea și completarea unor acte normative, precum și unele măsuri financiare, de altfel au fost și menționate de domnul secretar de stat Ghizdeanu. Eu vreau să mă refer aici la continuarea activității de extracție a huilei prin înființarea unei societăți, parte a Complexului Energetic Hunedoara, asigurând continuitatea activității minelor de cărbune necompetitive, prin gestionarea ajutorului de stat acordat și menținerea locurilor de muncă într-o zonă monoindustrială.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanță de urgență, Consiliul Economic și Social a transmis puncte de vedere de avizare favorabilă. Au mai trimis avize favorabile Comisia economică, industrii și servicii și Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere și proiectul de lege. Menționez faptul că, în data de 12 februarie 2012, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte raport de admitere, fără amendamente.
Potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituția României și ale art. 88 din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare, Senatul este prima Cameră sesizată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.