Sebastian-Ioan Burduja

„E timpul ca statul să scrie o poveste cu final fericit”

Adriana are 10 ani și i-a cerut lui Moș Crăciun o ciocolată mare și câteva bomboane. Daniela este în clasa I și își dorește un suc cu pai, o ciocolată, o pungă cu pufuleți și un pachet cu biscuiți. Emanuel, un copil dintr-un sat din Vaslui, l-a rugat pe Moș Crăciun să facă o magie și să-i îndeplinească o dorință: să îl sune părinții, mama, tata și toți frații. „Mă numesc Emanuel și sunt luat în plasament.”

În județul Dâmbovița, o familie cu cinci copii trăiește într-un grajd: „De 7 ani stăm aici. Nu avem nici acte. Iarna e crunt.”

În sectorul 1, Maria, o fetiță de 12 ani, are grijă de mama ei nevăzătoare. Tatăl le-a părăsit. Cele două locuiesc între patru pereți reci, fără curent, fără baie, cu o bucătărie într-o baracă în fundul curții și un WC tot în fundul curții. În capitala României, în 2021.

În afara bulei noastre confortabile, aceasta este România profundă, România dureroasă. România reală. În fiecare an, în prag de sărbători, presa scrie despre astfel de cazuri, unii dintre noi facem donații, mai mici sau mai mari, și credem că

pansăm o rană. Dar an de an această rană este tot mai adâncă și tot mai greu de vindecat.

Aproape un sfert dintre copiii din Uniunea Europeană sunt expuși riscului de sărăcie* și, implicit, de excluziune socială, iar România se afla, în 2020, pe primul loc în topul făcut de Oficiul European de Statistică, cu unu din trei copii expuși acestui risc.

Copiii au fost mai vulnerabili la efectele crizei, iar cei care se aflau în această situație, fie din cauza sărăciei, a stării de sănătate sau a marginalizării în educație, au devenit și mai vulnerabili în pandemie.

Peste 23% dintre români nu își permit un trai decent, dublu față de țările dezvoltate din Europa de Vest. Mai exact, patru milioane și jumătate de români trăiesc în sărăcie, iar șansele de a se desprinde din această situație sunt infime.