Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ioan Holdiș
Discurs
„Economia pe timp de criză”
Statul român face eforturi pentru a menține stabilitatea economică după dificultățile bugetare cu care se confruntă din 2008 încoace, efecte generate de criza economică mondială. După cum preconizează Fondul Monetar Internațional, abia în 2012 produsul intern brut va ajunge la nivelul celui din 2008, după scăderea de 7,2% din anul precedent. Anul acesta, PIB-ul va crește cu 1,3%, anul viitor cu 4,7%, iar în 2012 cu 5,7%. Astfel, de la un PIB de 136,8 miliarde de euro în 2008, în 2011 vom avea un PIB de 133,9 miliarde de euro, iar în 2012 vom recupera pierderile din perioada crizei, ajungând la 145 miliarde euro.
Într-adevăr, multe s-au schimbat în ultimii doi ani. Băncile nu mai dau credite pe bandă rulantă, lucru care a ajutat la echilibrarea balanței, puterea de cumpărare a scăzut, consumatorii devenind mai responsabili, febra consumului din anii trecuți și îndatorarea populației i-au trezit pe mulți la realitate într-un an de recesiune precum 2009.
Trebuie însă să o recunoaștem: ne aflăm încă într-o situație dificilă. Guvernul, pe de o parte, trebuie să aibă grijă de cei care sunt cei mai vulnerabili în societatea românească în momentul de față. Pe de altă parte, trebuie să ia în continuare măsuri care să vizeze modernizarea țării și ieșirea din recesiunea economică.
De doi ani încoace, Executivul este pus în fața faptului împlinit, obligat să ia măsuri de reducere a cheltuielilor la bugetul de stat, ducând o politică fiscală și economică curajoasă: avem o rată a șomajului mai mică cu aproape 2% decât media din Uniunea Europeană, succesul emisiunii de eurobonduri de la sfârșitul săptămânii trecute pe piețele europene sunt câteva dintre semnalele pe care le avem și care arată că suntem pe direcția bună, chiar dacă impactul lor pentru viața de zi cu zi a românilor va apărea mai târziu.
Prin reformele pe care le face, Guvernul are ca scop ieșirea din recesiunea economică și asigurarea unei stabilități economice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.