Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2019
Declarații politice · respins
Cristina Elena Dinu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Educația a fost și este o prioritate pentru guvernarea PSD12” Luni, 9 septembrie, a sunat din nou clopoțelul pentru aproximativ 2.824.000 de elevi și copii de grădiniță.
În acest an școlar, peste 215.000 de cadre didactice se vor afla la catedră. Potrivit datelor Ministerului Educației Naționale, sunt 6.293 de unități de învățământ cu personalitate juridică și 11.171 de structuri arondate.
Cu toții avem așteptări pentru condiții mai bune la clasă, pentru salarii motivante, pentru o politică educațională mai bună.
Numai cine nu vrea să vadă sau este de rea-credință nu va recunoaște efortul depus de guvernarea PSD și măsurile luate pentru educație.
În primul rând, au crescut salariile nete ale profesorilor cu 57,6%, iar de la 1 ianuarie 2020 se va acorda majorarea anticipată, corespunzătoare grilei de salarizare din 2022 prevăzute în Legea salarizării unitare.*
În afară de majorările salariale, în guvernarea PSD s-au plătit integral toate sumele dispuse de instanță, inclusiv restanțele pentru profesorii cărora Guvernul Boc le-a tăiat salariile și care au câștigat în fața judecătorilor.