Andrei Dominic Gerea

„Educația pe tărâmul «Abramburicăi»”

Ne așteptam ca doamna ministru Andronescu să țină cont de faptul că a mai condus până în 2004 Ministerul Educației și atunci și-a atras din partea mass-mediei o poreclă foarte sugestivă în ceea ce privește stilul și „consecvențaˮ abordate în perioada cât a fost în funcție...

Ar fi trebuit acum să înțeleagă, la revenirea pe aceeași funcție, că toate acțiunile dumneaei vor fi imediat sancționate, mai ales că la capitolul promisiuni n-a întrecut-o nimeni pe doamna Andronescu cât a stat în banca opoziției. A plâns atunci când a avut ocazia în Parlament, odată cu votul pentru legea de mărire a salariilor profesorilor, ca să-și arate devotamentul profund față de aceștia, dar se pare că acum a uitat și motivul lacrimilor, și destinația lor.

Atunci când spui că vrei să faci reformă în educație și îți începi mandatul de ministru prin măsuri care nu au nicio legătură cu ceea ce doresc profesorii, elevii sau părinții acestora și nu ai măcar minima decență de a-i consulta când iei astfel de hotărâri care pot avea consecințe nefaste pe termen lung pentru formarea tinerilor și pentru viitorul acestora, ar fi mai bine să te întrebi dacă graba deciziilor luate și haosul creat în sistem nu-i îndreptățesc pe cei care te-au poreclit în alt mandat într-un fel anume să-și întărească convingerile că nu s-au înșelat nicio clipă.

Dacă sportul și disciplinele umaniste nu au ce căuta în curricula școlară a elevilor, înseamnă că nu pui preț pe valorile necesare dezvoltării unei personalități armonioase a copiilor noștri, pe dreptul acestora de a-și cunoaște, înțelege și asuma istoria poporului român, dacă școlile de arte și meserii trebuie desființate fără să te gândești că șansele celor din mediul rural sunt reduse la zero în ceea ce privește accesul lor la învățământul preuniversitar, având în vedere condițiile precare ale majorității familiilor din care provin pentru a-i putea trimite la alte licee, înseamnă că viitorul acestora nu te preocupă nicio secundă și că nu ai ce căuta la conducerea acestui important domeniu, al educației, care reclamă multă seriozitate în luarea deciziilor și numai după o consultare reală a celor implicați.

Când faci parte dintr-un partid care a semnat cu multă emfază un Pact național pentru educație, ar trebui să ai măcar responsabilitatea de a duce rapid la îndeplinire măcar câteva principii dintre cele însușite în documentul asumat, dar dacă nici elevii, nici profesorii și nici infrastructura necesară acestora în sistemul educației nu contează (vezi procentul din PIB alocat domeniului), ne rămâne o singură întrebare: când vă veți da demisia, doamnă ministru, dacă promisiunile dumneavoastră rămân mereu la stadiul de lacrimi pentru aplauze la scenă deschisă și... atât?!