Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2000
other
Corneliu Vadim Tudor
Discurs
Éexistã dosar penalÉ DomnuÕ Bãdiceanu, domneÕ, eu când dumneata ai vorbit, eu nu te-am întrerupt, domneÕ! Nici nu puteam, cã nu eram de faþã. Când dezgropi securea, aºteaptã-te la orice, domnuÕ Bãdiceanu. Nu ºtii cu cine ai de-a face?! Pãi, dumneata eºti un pui de gãinã în mâna mea, domneÕ, ca ºi Remus Opriº. Stai liniºtit, eu o sã mai fiu în Parlamentul României, dar dumneata n-o sã mai fii niciodatã. Pânã una alta, din P.N.Þ.C.D. au plecat peste 30 de senatori ºi deputaþi, din P.R.M. n-a plecat nimeni. Dimpotrivã, au mai venit trei ºi or sã mai vinã.
Deci, domnule preºedinte, este o chestiune de principiu, la urma urmei. Astãzi este 27 martie. Nu ºtiu dacã domnul Nistor Bãdiceanu, de acolo, din fundãtura mafiei alcoolului, a mobilei ºi a cimentului din judeþul Bihor, pe care o patroneazã, ºtie ce înseamnã 27 martie. Îi spun eu Ñ este ziua unirii Basarabiei cu patriamamã.
Dacã într-o asemenea zi nu putem avea o ºedinþã liniºtitã, dacã nu de reconciliere naþionalã, mãcar de pace
între colegi, cã, totuºi, suntem trimiºi aici de electoratul nostru, ce exemplu dãm noi acestor oameni?!
Martori îmi sunteþi cu toþii cã eu l-am lãsat în plata Domnului pe colegul nostru Nistor Bãdiceanu. De ce trebuie el sã hâþâne problema asta care este artificialã?! Am în jur de 50 de dosare civile ºi penale, toate inventate, toate artificiale. Dupã cum spune o vorbã de spirit Ñ când sunt prea multe, de fapt, nu este nici unul adevãrat. Este clar cã se urmãreºte lichidarea ºi exterminarea adversarilor politici. În clipa în care un primar iredentist, mai mult decât iredentist, pentru cã iredenta în sine poate a avut ºi o componentã bunã la unele state, era vorba de reîntregirea în hotarele lor, dar este vorba de ºovini, cum este Fodor Imbre de la Târgu Mureº, care face presiuni asupra justiþiei sã fie condamnat membrul fondator cu carnetul nr. 1 al ”Vetrei RomâneºtiÒ, care este consilierul municipal P.R.M. Dumitru Pop, fost coleg de Parlament cu noi, fost deputat în Parlamentul României, este condamnat la un an ºi jumãtate închisoare, ce-i drept, cu suspendare, pentru cã asta este alinierea politicã, alinierea planetelor. Vedeþi bine, nu este cineva bãgat direct la închisoare, este ºtampilat, este ºtanþat aºa, ca la câinii cãrora li se decupeazã urechile, li se pune o zgardã, sã se ºtie cã sunt deþinuþi. Ei nu fac închisoare, ca sã nu-i transforme în martiri. Deci, când Dumitru Pop este condamnat datoritã lui Fodor Imbre la un an ºi jumãtate închisoare, pentru cã a îmbogãþit patrimoniul judeþului Mureº cu o staþie de benzinã, în timp ce acelaºi primar cu viziuni foarte periculoase pentru unitatea statului român a dat aprobãri companiei ungureºti MOLL, de parcã ungurii ar fi TEXACO, de parcã ar fi AMOCO, de parcã ar fi conduºi de JR Ewing din DallasÉ deci, când se întâmplã o discriminare de genul ãsta, dar nimeni nu ia nici o atitudine, iatã cã vine domnul Nistor Bãdiceanu aliat cu U.D.M.R.-ul ºi mai atacã un parlamentar român! De ce, domnuÕ Bãdiceanu? Nu staþi în drum de mine, domnule?!