Ion Stan

„Efectul crizei, ca doctrină politică, în perspectiva alegerilor prezidențiale – «candidatul-trufanda» – Traian Băsescu. Frați români, noi, totuși, cu cine votăm?”

Traian Băsescu nu e numai președintele încă în funcție al ciudatei și tristei noastre republici, cu ai săi cetățeni plini de datorii, aflați la cheremul bancherilor de aiurea, el este de ceva vreme și candidat la propria-i succesiune.

Acum cinci ani, când a apărut din spuma mării ca salvator al națiunii – ne salva atunci de marii corupți, care de altfel își poartă bine mersi corupția prin toate instituțiile puterii cu care Băsescu se identifică –, _Il comandante_ nu ne-a spus nimic despre adevăratele sale intenții. A promis dreptate, adevăr, Europa, țepe și alte baliverne. Atunci, în 2004, nimeni nu auzise de Elena Udrea, viitor consilier, viitor ministru, stâlp al democrației. Astăzi, tot românul are ideea lui șugubeață despre doamna ministru. Și astfel apare o adevărată problemă!

De această dată, candidatul Băsescu trebuie să ne precizeze ce loc va ocupa doamna Udrea în configurația ulterioară alegerilor din noiembrie. Va fi prim-ministru? Va fi ministru de interne? Va fi șeful serviciilor secrete?

De altfel, și intelectualii care îl susțin din inimă – și unii pe leafă din banul public – gen Patapievici, Mihăieș, Ungureanu, Avramescu, Voinescu, Liiceanu, Cărtărescu... – ar trebui să ne explice limpede dacă să-l iubești pe Băsescu înseamnă s-o iubești pe doamna ministru Udrea, să ne spună ce ar trebui să gândim și cum să votăm, să nu ne lase în întunericul lipsei noastre de iubire de Șef.

Deputatul europarlamentar Elena Băsescu, care nu ne amintește deloc de Nicu Ceaușescu, a intuit corect: Elena Udrea este „o vulnerabilitate” pentru tatăl ei. Traian Băsescu are un trecut de președinte, are o camarilă, o gașcă de partid, un Boc, pe buldogul Vasile, grupuri de interese ilegitime, intelectuali fripturiști, atâtea altele.

Atenție, frați români, dacă votăm Traian Băsescu, votăm și tot ansamblul folcloric!

La începutul mandatului care începe să-și dea ultima suflare, ca marinar încercat, Traian Băsescu se autodefinea drept un om al crizei, cu răpiri în Irak, cu conflicte înghețate la Marea Neagră și în Balcanii de Vest. Nici nu știau, nici Domnia Sa, nici corul aplaudac postmodern, ce bine se vor potrivi. Le-a plăcut ideea crizelor înghețate și vizionarul care le rezolva pe toate, împlinind astfel visul de lider regional al altui președinte, care s-a declarat învins de sistem.

Numai că președintele Minciunică de la Cotroceni ne-a adus o ditamai criză a sistemului politic, și nu numai. Și astfel, îndoiala se instalează: dacă votăm cu Traian Băsescu, votăm și cu Criza?

ONG-urile cereau zilele trecute cu inocență demisia Elenei Udrea și a Monicăi Iacob-Ridzi. Elena Udrea nu poate să demisioneze pentru că, de fapt, ea nici nu există, așa cum nici Emil Boc nu poate să demisioneze, pentru că nici el nu e decât o halucinație a noastră, a românilor, pe vreme de criză. Nici Elena Udrea, nici Roberta Anastase, nici Emil Boc, nici Monica Iacob-Ridzi nu există – există numai un dictator de comedie, într-o țară amărâtă, care va încerca să se prezinte la alegerile următoare ca o adevărată trufanda!