Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 aprilie 2024
Declarații politice · adoptat
Ioan Mang
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„Electrificarea totală, între oportunități și mit”
Filosofia actuală la nivelul conducerii Uniunii Europene, cu efecte în toate statele membre, mai ales la nivel legislativ, este aceea a electrificării totale, adică eliminarea arderii directe a combustibilului din ecosistemul energetic, motivată de faptul că acest proces produce emisii de gaze cu efect de seră, și alimentarea rețelei electrice din surse fără carbon, eliminând restul combustibililor fosili.
Este o filosofie, desigur, optimistă, motivată, probabil, de bune intenții12, dar care, din mai multe motive, extrem de reale, ne poate pune într-o situație extrem de delicată* sau de-a dreptul periculoasă.
Astfel, conform specialiștilor, o bună parte din energia electrică se pierde în însuși procesul ei de producție, continuând apoi în timpul transportului și distribuției, ca să nu mai vorbim despre stocare.