Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 mai 2011
Comemorativ · adoptat tacit
Iulian Claudiu Manda
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria scriitorului Fănuș Neagu
Discurs
„Elena Udrea a deținut cheia alegerilor din PDL”
Elena Udrea, doamna care face și desface jocurile în PDL, s-a proclamat, într-un discurs ținut cu mare avânt la Convenția PDL, „ministrul primarilor”.
„Primarii sunt primii care intră în competiție. Pe mulți dintre aceștia, ca ministru al primarilor, i-am întâlnit”, a afirmat Elena Udrea la congres. Această declarație validează informația că voturile pentru Emil Boc și Elena Udrea au fost obținute de la majoritatea primarilor cărora li s-au promis fonduri. Sunt convins că în acele călătorii prin țară s-au făcut o serie de promisiuni și că au fost alocați bani pentru zonele respective, în schimbul susținerii lui Emil Boc și a aliaților lui la conducerea partidului. Traducerea liberă a declarației Elenei Udrea ar suna cam așa: „Eu sunt un ministru al primarilor, așa că, dragi primari, nu uitați ce v-am promis. V-ați ținut de cuvânt și l-ați susținut la vot pe Emil Boc, iar acum a venit rândul meu. Mă știți foarte bine, eu sunt cea care v-a vizitat în teritoriu”.
Ca de obicei, și la acest congres a predominat atributul specific celor de la PDL: cumpărarea de voturi. Să ținem cont însă că această strategie a lor presupune resurse financiare puse deoparte pentru clientela PDL, dar și bani pentru pușculița partidului, de folosit în campaniile următoare. Așa s-au cumpărat și voturile din interiorul congresului, când prin țară au mers prim-ministrul Emil Boc, însoțit de „ministrul primarilor”, care le propunea bani prin diferite ordonanțe sau proiecte. Elena Udrea și-a continuat discursul de la Convenția PDL, subliniind singurul ei obiectiv: câștigarea alegerile în 2012 și nimic altceva. Niciun proiect în interesul românilor, nimic pentru ca această țară să iasă din criza economică. România pierde, pentru că acest partid nu își dorește decât să se mențină la putere, fără a oferi românilor o șansă la o viață mai bună, ci doar clientelei portocalii. PDL se așteaptă să rămână în continuare la guvernare fără să se gândească la cine îl va vota, la ce va face sau la ce a făcut pentru români.
Nu cred că cineva l-a considerat pe domnul Emil Boc un bun președinte al partidului, ci mai degrabă s-a votat de frica lui Traian Băsescu și a tuturor instrumentelor pe care le poate avea și folosi președintele. Majoritatea celor din PDL nu au nicio perspectivă și se autoiluzionează că Traian Băsescu are un plan să îi țină la putere, dar, indiferent de planul Domniei Sale, atât timp cât el este unul împotriva românilor, este un plan sortit eșecului. Iar mesajul lui Traian Băsescu a fost unul clar: se va continua politica de austeritate și de sărăcire a românilor.
Alegerile din PDL au fost mai costisitoare decât orice alte alegeri care au avut loc vreodată în România. Această campanie a fost plătită de toți românii, și pentru asta PDL trebuie să răspundă în fața oamenilor la vot.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .