Ion Stan

„Emil Boc: «Aici, la Camera Deputaților, deocamdată lucrurile sunt sub control!»

Prim-ministrul recunoaște atentatul Guvernului împotriva statului de drept.“

Vocația lui Emil Boc de trădător perpetuu al valorilor democratice și de obsedat violator al Constituției României s-a confirmat azi cu vârf și îndesat. Cel mai de seamă fiu al satului Răchițele, impetuos ca apele cascadei Vălul Miresei, ne-a dat ieri – luni, 11 aprilie A.D. 2011 – o veste pe care am primit-o ca pe un trăsnet. El, poreclit în pruncie „Emil Gâscarul”, actualmente, prin bunăvoința și ungerea celui de sus, din Dealul Cotrocenilor, prim-ministru, controlează Parlamentul României.

Întrebat în legătură cu faptul că au fost probleme cu mobilizarea parlamentarilor PDL la adoptarea legilor, premierul a spus că „deocamdată, la Camera Deputaților, lucrurile sunt sub control”.

Seninătatea și inocența cu care președintele partidului de guvernământ a declarat cele de mai sus, răspunzând la o întrebare involuntar capcană a unei „fătuci din presă”, care poate încă nu s-a dezmeticit pentru a înțelege ce lovitură mare, demnă de un mare premiu internațional de presă a dat, ne-a lăsat pur și simplu perplecși. Adică, la auzul veștii victoriei repurtate de premier împotriva Parlamentului, am rămas fără respirație, de parcă ne-ar fi dat Doroftei o directă în plex.

Ca să-mi verific cunoștințele elementare de educație cetățenească și constituțională, pun mâna pe cartea cărților legii, Constituția României, și caut să mă dumiresc: „Ce este și ce trebuie să facă Parlamentul?” „Ce este și ce trebuie să facă Guvernul?” Citesc, recitesc și constat că, în raport cu declarația prim-ministrului, exemplarul Constituției pe care l-am consultat ori este „un fals, o minciună, o dezinformare a opoziției, a televiziunilor de atac”, sau prim-ministrul atentează împotriva Constituției României pe față, brutal, cu o indecență și perversitate ce ar fi trebuit ascunse de lumina zilei. Dar, în definitiv, de ce să se ascundă? Cele învățate de el în efectuarea stagiului militar în trupele securității statului l-au format drept, cinstit și curajos în fața partidului, devotat cauzei comandantului suprem, dar și deprins cu înșelăciunea, diversiunea și subversiunea, când aceste mijloace și metode specifice trebuie folosite pentru înlăturarea opoziției parlamentare de la exercitarea rolului ei de cenzor al puterii.

În cartea fundamentală a României, locomotiva sistemului juridic național, cum mă învăța răposatul meu profesor de drept constituțional, Nestor Prisca, scrie negru pe alb: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”. Se aude și acolo, în antifonatul Palat Victoria, cetățene Boc, că Parlamentul este și „suprem” și „unic”, deci nu i te poți substitui, așa cum multora puterea le substitue materia cenușie cu fibra musculară a dictaturii, împănată cu osânza nesimțirii și a urii pentru opiniile altora?