Ioan Ghișe

Era dreptul la replică pentru faptul că distinsul domn senator Barbu mi-a pomenit numele, dar acum se pare că e bun dreptul la replică și pentru domnul Vochițoiu.

De ce? Tehnic vorbind, art. 2 alin. (1) din Constituție pune problema suveranității poporului. Și, ca să nu explic prea mult, îi rog pe distinșii colegi care au o opinie diferită să-și răspundă dumnealor la următoarea întrebare: există suveranitate a poporului de două categorii, valabilă și nevalabilă, în funcție de timpuri?

Și încă o chestiune, tot tehnică, este următoarea: studii de specialitate juridică de nivel european, francez, german, demonstrează că, atunci când se pune problema unei divergențe, a unui diferend de opinie între Parlament și Curtea Constituțională, trebuie – și e bine – ca ultima soluție să o dea Parlamentul, din motivul că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului, poporul fiind titularul suveranității, nu un grup de tehnocrați. Chiar dacă ei, tehnic, ar avea dreptate, nu ei impun, în ultimă instanță, decizia pe o problemă în care există divergență între punctul de vedere al Parlamentului și, respectiv, cel al Curții Constituționale.

De aceea soluția care a fost în precedenta Constituție, când cu o majoritate – cum bine spunea domnul senator – de două treimi Parlamentul își impunea, până la urmă, voința în numele poporului titular de suveranitate pe care îl reprezintă, aceasta este cheia. Și, până la urmă, și când se va modifica, se va revizui Constituția, ar trebui ca o soluție asemănătoare să se dea. Că atunci se rezolvă această dilemă, a titularului suveranității. Pentru că la noi se ajunge că poporul e suveran, spune Constituția, noi reprezentăm, Parlamentul reprezintă poporul, dar, la sfârșit, cinci oameni din nouă de la Curtea Constituțională confiscă, deși prin art. 2 alin. (2) din Constituție este interzis ca orice persoană sau orice grup să confiște suveranitatea.

Mulțumesc.