Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2014
Informare · respins
Sorin Ștefan Roșca-Stănescu
Discurs
Este cât se poate de lăudabil că Guvernul și-a dat seama că în acest domeniu domnește haosul și că se creează zeci de mii de nedreptăți, ca urmare a unor prestații medicale neprofesioniste – și numărul lor crește, pentru că ne pleacă medicii de calitate – și a faptului că oamenii nu primesc cuvenitele despăgubiri pentru malpraxis.
Deci oamenii, pe banii lor, sunt nenorociți prin practici medicale inadecvate și nu primesc nici despăgubirile cuvenite.
E bine că Guvernul s-a gândit, în fine, să soluționeze această chestiune. Numai că nu văd de ce zeci de mii de oameni trebuie să aștepte până când Guvernul va elabora un act normativ. Actul normativ există, este pus la dispoziție de un coleg din Parlamentul României.
Nu ne rămâne decât să respingem raportul comisiei, care se întemeiază pe aceeași chestiune, în cele din urmă, că e pe țeava Guvernului un act normativ, să adoptăm propunerea legislativă, iar când Guvernul vine – să dea Dumnezeu să vină cu un act normativ mai bun! –, nu face decât să-l înlocuiască pe acesta. Dar, până atunci, oamenii nu trebuie să sufere.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.