Dumitru Badea

Este pãrerea grupului nostru, ne pare rãu!É probã incontestabilã a poziþiei obediente a Parlamentului faþã de Guvern. Dupã ce în Camera Deputaþilor a fost dezbãtutã, revãzutã, rectificatã, respinsã, reluatã, reanalizatã, rãmânând în cele din urmã nemodificatã în substanþa ei, deºi s-ar fi impus, opinia publicã, la curent de câþiva ani cu acest demers legislativ, ºi-a pus speranþa în noi, în Senat, cã vom reuºi sã dãm acestui domeniu o reglementare corespunzãtoare societãþii pe care vrem s-o construim, etapei în care ne gãsim ºi, nu în ultimul rând, în acord cu legislaþia din þãrile NATO ºi ale Uniunii Europene. Totul a rãmas în domeniul dezideratului, încã

din momentul în care la Comisia pentru apãrare ni s-a impus, fãrã a ni se da timpul necesar pentru o prealabilã documentare, sã definitivãm raportul în 24 de ore. Conºtienþi de sarcina pe care o avem, ne-am aplecat cu toatã atenþia asupra legii, fiind propuse 39 de amendamente, marea majoritate adoptate cu unanimitatea membrilor comisiei prezenþi.

Al doilea moment, care dovedeºte cã la mijloc nu sunt decât niºte interese care ar fi fost lezate prin acceptarea de cãtre plen a amendamentelor Comisiei pentru apãrare, a fost poziþia Comisiei juridice, care, deºi raportor ca ºi noi, situându-se în poziþia judecãtorului suprem, respectiv a cenzorului-ºef, a declarat ca inoportune, dupã opinia unui distins jurist, chiar aberante, amendamentele Comisiei pentru apãrare, a conceput un raport separat prin care, probabil, în urma unor indicaþii venite din afara Senatului, a menþinut legea în forma venitã de la Camera Deputaþilor.

Realizând cã aprecierea ca aberante a amendamentelor Comisiei pentru apãrare nu este de ajuns, a fost introdusã ”starea de necesitateÒ, prin afirmaþia unui oarecare ofiþer S.R.I., în timpul dezbaterii în Comisia juridicã, de reþinut, tot în Comisia juridicã, cum cã, ºi citez: ”Sunt semnale primite din exterior, potrivit cãrora, dacã România nu finalizeazã Legea informaþiilor clasificate pânã la 16 aprilie, ar avea mari probleme în privinþa aderãriiÒ.

Iatã, cum aºa-zisa presiune a timpului ºi ameninþarea a devenit o practicã deja, acreditându-se ideea cã orice propunere de amendare a unei legi importante, din pãcate cam 2Ñ3 legi pe sesiune, amendare care nu convine guvernanþilor, semnificã intenþia de tergiversare ºi, deci, intenþia de a întârzia paºii cãtre organismele europene. Pentru a demonstra cã legea este imperfectã, incoerentã (sã mã scuze iniþiatorii!), uneori, ilogicã, ºi nu în ultimul rând, realizatã pentru a satisface orgolii ºi interese, nu voi da decât un singur exemplu: activitatea de coordonare a protecþiei informaþiilor clasificate intrã, dupã noua lege, în sarcina a patru instituþii Ñ C.S.A.T., S.R.I. Ñ printr-o unitate specializatã, Autoritatea Naþionalã de Securitate (este drept, numai pentru informaþiile clasificate NATO) ºi Oficiul Registrului Naþional al Informaþiilor Secrete de Stat, instituþie subordonatã Guvernului. Sunt mai mulþi coordonatori ºi controlori decât controlaþi. Din pãcate, unii, de exemplu Ñ C.S.A.T. Ñ, nu au nici o posibilitate de a îndeplini aceastã atribuþie decât dacã îºi mãresc aparatul cu cel puþin 50 de persoane, transformându-se dintr-un organ decizional în instituþie lucrativã, eventual sub ordinea Oficiului Registrului Naþional al Informaþiilor Secrete de Stat, deci a Guvernului.