Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 noiembrie 2015
Declarații politice · respins
Șerban Nicolae
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Este pe procedură, stimați colegi, nu voiam să intervin în procedura de vot.
Ce s-a întâmplat? Toată lumea a fost de acord că această ordonanță trebuie respinsă. Dar, ca modalitate tehnică, formula adoptată nu este cea corectă.
Constituția, la art. 115 alin. (7), spune că ordonanțele se aprobă sau se resping printr-o lege adoptată de Parlament. Cu alte cuvinte, noi, dacă respingem ordonanța, ar trebui să adoptăm o lege de respingere. În același timp, alineatul următor din art. 115 din Constituție, alin. (8), spune că prin legea de aprobare sau de respingere se reglementează, după caz, măsuri cu privire la efectele produse.
De aceea, v-aș ruga să fiți foarte atenți la o citire rapidă a amendamentelor, să fiți de acord că ele sunt de natură tehnică și că vin în aplicarea deciziei luate de comisii și cu care înțeleg că toată lumea este de acord.
Primul amendament vizează titlul legii, care se schimbă din „Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței...” în „Proiect de lege pentru respingerea Ordonanței Guvernului nr. 14/2015...” și textul curge în continuare.
Articolul unic devine art. I și nu mai începe prin „Se aprobă Ordonanța...”, ci „Se respinge Ordonanța...” și textul curge în continuare.
Iar la punctul 3 se introduce un alineat..., un articol nou, art. II, pentru că avem situația în care indemnizația anterioară pentru cele 48 de persoane, demnitari, a fost abrogată, ordonanța o respingem, dar nu punem nimic în loc. Și atunci textul spune: „De la data intrării în vigoare a prezentei legi...” – respectiv legea privind respingerea – „indemnizația lunară pentru persoanele alese sau numite...” și iau textul, în continuare, din ordonanța anterioară, deci revin la indemnizația anterioară.
Aș vrea ca de la Senat să nu plece un text incorect din punct de vedere tehnic, mai ales că noi suntem obligați să ne pronunțăm printr-o lege adoptată, chiar dacă este o lege de aprobare sau de respingere, cum e în acest caz.
Mulțumesc.
Vă rog să puneți la vot, domnule președinte, amendamentele în bloc, astfel încât să dăm vot pe ele și pe lege în ansamblu.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.