Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2006
Dezbatere proiect de lege · retras
Gheorghe Funar
Discurs
Este ultimul, dar sper s„ fie primul, domnule pre∫edinte, care va fi acceptat dintre cele respinse, pentru c„ amendamentul meu vizeaz„ sprijinirea Guvernului ∫i, mai ales, a celor aproape un milion de rom‚ni care au ma∫ini vechi sau uzate, s„ le poat„ schimba Ón anii urm„tori ∫i s„ beneficieze de sprijin din partea Guvernului.
Deci spre deosebire de ini˛iatorul amendamentului care a trecut o dat„ care se apropie de 22 decembrie 2006, ini˛iatorul a prev„zut ca programul s„ se aplice Ón limita sumei alocate p‚n„ la data de 12 decembrie 2006, poate
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 111/30.VI.2006 este o zi de duminic„ ∫i de asta s-a oprit aici. Programul, practic, se poate aplica p‚n„ la epuizarea sumei, care se va epuiza Ón c‚teva zile, Óntr-o zi sau dou„ de la aplicare.
Fiind, domnule pre∫edinte, onorat Senat, Ón spiritul ini˛iatorului ∫i dorind s„ sus˛in Guvernul, am venit cu acest amendament la art. 11, formulat astfel: îProgramul se aplic„ Ón continuare, Ón perioada 2007—2010, prin alocarea Ón fiecare an a sumelor necesare la Fondul pentru mediu, astfel Ónc‚t Ón acest interval de timp rom‚nii s„ beneficieze de sprijinul Guvernului pentru Ónlocuirea celor un milion de autoturisme vechi sau uzate“.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.