Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 martie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Voiam doar să specific faptul că acele costuri imense pe care domnul ministru ni le-a prezentat sunt, totuși, cred eu, exagerate, pentru că, se spune clar, ipoteza s-a făcut într-un an în care chiriile aveau o valoare maximă – 100 de euro în extravilan, 1.000 de euro în intravilan, pe hectar – și, de fapt, este o falsă problemă, așa cum s-a spus, statul este proprietarul acestor terenuri și este păcat ca unitățile administrative să nu aibă posibilitatea ca dintr-o sursă clară de venit să aibă o cotă-parte.
Guvernul recunoaște, implicit, că soluția propusă de inițiatori este una corectă – mă număr și eu printre ei –, nu este de acord, poate, cu costurile care ar fi generate de punerea în practică a acestei idei, dar trebuie odată să se elimine, în primul rând, discriminarea și, în al doilea rând, s-ar putea stabili, pentru o primă perioadă, anumite tarife de închiriere sau anumite cote-părți, micuțe, dar care, totuși, să fie un prim pas prin care să se atragă operatorilor respectivi atenția că, în viitor, trebuie să-și reevalueze, să zicem așa, costurile și, mai ales, modul de distribuție a acestor venituri.
Deci, pe plan local, o astfel de propunere este așteptată de toți și ea a fost generată, evident, de discuțiile cu primarii, cu președinții de consilii județene.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.