Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2002
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Gheorghe Oanã
Discurs
Este vorba de articolul 6. Din pãcate, au fost scãpate unele persoane care astãzi nu plãtesc contribuþia. ªi, aºa cum este formulat, e vorba de Legea nr. 189/2000 pentru aprobarea Ordonanþei de urgenþã a Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au fost persecutate de regimurile instaurate în România dupã 6 septembrie 1940, din motive etnice. Deci a scãpat-o. O prindeþi sau nu o prindeþi? Sunt persoane scutite care plãtesc contribuþia. Despre aceasta e vorba. ªi în sensul ãsta am precizat niºte reformulãri, astfel încât chestiunea sã fie mai clarã. De aceea, vrem sã vã mai spunem, la fel cu persoanele cu handicap. Fondul de solidaritate privind persoanele cu handicap este desfiinþat. Deci, în condiþiile acestea, este necesar sã precizaþi cã aceste persoane sunt scutite, sumele respective fiind în bugetul de stat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.