Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 aprilie 2011
procedural · retras
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Este vorba de o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului, ca urmare a modificării actelor după care funcționează Parlamentul European și Consiliul, astfel încât se dorește o reglementare coerentă privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor pentru prevenirea, depistarea, cercetarea, urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave.
După cum știți, noi suntem chemați să ne pronunțăm dacă aceste directive ale Parlamentului European și ale Consiliului respectă principiul subsidiarității și principiul proporționalității.
Cu avizele favorabile de la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități și de la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a constatat, cu unanimitate de voturi, că prezentul proiect de directivă a Parlamentului European respectă principiul subsidiarității, dar nu respectă principiul proporționalității, sesizându-se, pe alocuri, anumite încălcări, care sunt definite în raport, motiv pentru vă supun spre dezbatere și adoptare un proiect de hotărâre care să conțină faptul că Senatul României sesizează că, în ceea ce privește proiectul de
directivă a Parlamentului European și a Consiliului, respectă principiul subsidiarității, dar nu respectă principiul proporționalității, cu observațiile care sunt trecute acolo.
Am solicitat includerea în dezbaterea de astăzi pentru că are termen de adoptare mâine, mai ales că avem aceste observații cu privire la respectarea principiului proporționalității.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.