Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2009
procedural · adoptat tacit
Petru Filip
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a adoptat un raport de respingere, în primul rând plecând de la faptul că dispozițiile propuse pentru abrogare, respectiv art. 17 alin. (4) și (5), au fost introduse ulterior în Legea nr. 221/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, pentru a se realiza corelarea cu dispozițiile art. 99 din Legea nr. 188/1999.
Ca urmare și a discuțiilor pe care le-am avut cu inițiatorii, în principal cu doamna deputat Sulfina Barbu, dânsa, cel puțin, a acceptat ideea că această propunere legislativă nu-și mai găsește locul și motivația în acest moment.
Există, într-adevăr, un aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ.
S-a văzut că Guvernul nu susține nici el, prin punctul de vedere, această propunere legislativă. Este lege organică. Raportul este de respingere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.