Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2002
other
Damian Brudaºca
Discurs
Este vorba despre douã corpuri de clãdire absolut necesare, pentru care se fac toate eforturile pe plan local. Am menþionat cã 23 miliarde sunt folosiþi din sursele proprii. Am mai menþionat faptul cã sunt numai douã corpuri de clãdire. Pentru finalizarea acestor douã corpuri de clãdire, cu dotãrile aferente, estimarea celor de la universitate este de 80 miliarde de lei.
Prin finalizarea lucrãrilor s-ar permite ca, mãcar în partea a doua a anului viitor sã se poatã da în exploatare cele patru corpuri de clãdire, astfel încât viitorii economiºti pregãtiþi la Cluj sã nu aibã de suferit.
Eu cred cã avem încredere, aºa cum s-a fãcut tot mereu apel aici, la cei din teritoriu, avem încredere în competenþa cu care cheltuiesc banii ºi nu avem nici un motiv sã credem cã aceste 2 miliarde, pentru care insistãm, ar fi folosite în cu totul alte scopuri decât cele pe care le-am supus atenþiei dumneavoastrã.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.