Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2014
other · respins
George Scarlat
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Pe principiul „niciodată nu-i prea târziu”, prezentul proiect de lege, chiar dacă a fost adoptat în 5 noiembrie 2013 de către Senat, abia astăzi, în ceasul al 12-lea al campaniei de recoltare, fermierii așteaptă adoptarea acestui proiect care are ca obiect reglementarea și amendarea hotărârii de guvern privind unele măsuri cu privire la transportul rutier de produse agricole pe drumurile publice, cea mai importantă fiind aceea de scoatere a obligativității tichetului de cântar, acest document nefiind posibil a fi procurat în câmp.
Conform prezentului proiect de lege, acest tichet de cântar nu va fi obligatoriu pe o distanță de 70 de kilometri, el putând fi înlocuit cu copia contractului dintre producător și depozitar.
Prin adoptarea acestui proiect de lege, atât fermierii, cât și transportatorii vor răsufla ușurați, vizavi de vânătoarea și abuzurile organelor de control, eliminând riscul major care există astăzi, acela de a avea mijloacele de transport și produsele confiscate pentru că au ieșit din câmp pe drumurile publice, nedeținând acest tichet de cântar.
În concluzie, Partidul Național Liberal va susține prezentul proiect de lege, cum de altfel va susține toate proiectele de lege care vin în sprijinul fermierilor. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.