Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2009
other
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Este vorba despre poziția 371. Considerând faptul că este, într-un fel, inacceptabil ca volumul investițiilor în domeniul ridicării lăcașelor de cult să se reducă cu peste 81% și, cum se știe că județul Vâlcea are foarte multe mănăstiri, biserici, schituri, am solicitat creșterea bugetului Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național cu suma de 10.000 mii lei pentru lăcașele de cult din județul Vâlcea.
Ar fi un gest de reparație morală, pentru că, din păcate, în județul Vâlcea s-au primit relativ puține fonduri pentru reabilitarea unor monumente istorice și lăcașuri de cult de mare valoare, începând cu Cozia, Hurez, Mănăstirea dintr-un lemn, Arnota și așa mai departe.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.