Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2009
procedural · vot amânat
Iulian Urban
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Eu am o întrebare care sper să fie lămuritoare și vine puțin în susținerea a ceea ce a spus colegul Corlățean.
Acum două săptămâni, Autoritatea Națională pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a emis o decizie prin care se specifică faptul că prelucrarea acestor date biometrice trebuie să preceadă înregistrarea Ministerului Administrației și Internelor și a autorităților subsecvente care se ocupă de această operațiune la această Autoritate. Deci în acest sens cred că era pusă întrebarea, și aici ar fi bine de știut dacă s-a făcut această înregistrare a Ministerului Administrației și Internelor, pentru că, din câte știu eu, încă nu s-a obținut aprobarea finală.
În al doilea rând, am și eu o întrebare de drept comparat. Am înțeles că România ar fi prima țară din Uniunea Europeană care adoptă acest sistem al pașapoartelor biometrice și aș vrea să știu dacă mai există o altă țară care s-a grăbit la fel ca noi să meargă pe acest drum impus de Uniunea Europeană.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.