Ion Predescu

Eu aº dori sã subliniez ideea care sã nu fie pierdutã din vedere ºi anume: activitatea avocaþilor se desfãºoarã în sfera activitãþii autoritãþilor judecãtoreºti. Nu trebuie uitat lucrul acesta. Este ºi motivul pentru care articolele de la 1 la 3, din Legea avocaturii, au instituit principiile generale de organizare ºi funcþionare a avocaturii. ªi în art. 1 este definitã ”instituþie de interes publicÒ nu de ”interes privatÒ. Interesul naþional o poartã în sfera activitãþii autoritãþilor judecãtoreºti. Pãi, dacã aceasta este realitatea ºi reglementarea legalã, nu trebuie sã coborâm sub nivelul cerinþelor sferei de activitate a avocaþilor. Dacã pentru magistraþi existã exigenþa prevãzutã de Constituþie ºi de legile dezvoltãtoare, ºi pentru avocaþi trebuie sã existe aceeaºi exigenþã.

Dacã noi avem aproape permanent obiecþiuni cu privire la activitatea instanþelor, sã nu uitãm cã în bunã parte rãspunzãtori de activitatea instanþelor sunt ºi avocaþii. ªi poate chiar în mare mãsurã. Din punct de vedere al pregãtirii, al prezentãrii, al relaþiilor cu instanþele ºi procuraturile Ñ parchetele, al relaþiilor cu justiþiabilii ºi din punct de vedere al comportãrii lor în întreaga lor activitate. Lucrurile acestea sunt ºi trebuie sã fie cãlãuzitoare. Modificãrile ºi completãrile aduse legii sunt rezultatul aplicãrii legii din 1995 ºi pânã astãzi. Nu sunt chiar toate câte ar trebui sã fie Ñcompletãri ºi modificãri. Mai sunt ºi altele. Toatã lumea cred cã recunoaºte lucrul acesta.

Pentru a se ajunge la o reglementare cât mai bunã, cât mai aproape de perfecþiune sunt ºi alte modificãri ºi completãri de fãcut. Dar, deocamdatã, la stadiul corelãrii, ºi, reþineþi, vã rog, la stadiul corelãrii cu reglementarea autoritãþilor judecãtoreºti ºi a activitãþii acestora, completãrile ºi modificãrile aduse Legii avocaturii sunt corespunzãtoare.

O problemã este aceea care a fost ridicatã de mai mulþi dintre specialiºti Ñ ºi chiar din Senat Ñ aceea cã s-a renunþat la convenþiile de reciprocitate pe care le prevedea textul în prima sa reglementare, în relaþiile profesionale cu avocaþii din alte þãri. Noi am înscris, atunci când am adoptat legea, aceastã condiþie a reciprocitãþii, din dorinþa de a proteja instituþia avocaturii în România, de a proteja drepturile ºi libertãþile, interesele legitime ale cetãþenilor români în faþa autoritãþilor judecãtoreºti, inclusiv în faþa autoritãþilor administrative a notarilor ºi a celorlalte instituþii ºi de a limita Ñ pe cât posibil Ñ în condiþiile legii ºi ale convenþiilor de reciprocitate, pãtrunderea ºi desfãºurarea de activitãþi de cãtre avocaþi strãini în România. Prin aceasta urmãrind, în principal, scopul protecþiei instituþiei de interes naþional, avocatura românã.

Cum, însã, în reglementãrile din statele, din þãrile europene, se regãseºte aceastã reglementare Ñ a condiþiei convenþiilor de reciprocitate Ñ în mai puþine þãri s-au ridicat obiecþiuni pe care Uniunea Avocaþilor, prin desele contacte care le-a avut cu reprezentanþi ai acestor þãri în acest domeniu de activitate, a tins cãtre concluzia de a renunþa, deocamdatã, la aceastã condiþionare. ªi dacã se va constata cã aceastã suprimare a condiþionãrii prin convenþie de reciprocitate va produce efecte esenþial defavorabile practicãrii avocaturii în România, sigur cã se poate reveni la prima redactare a textului. Aºa încât acea alarmare a specialiºtilor, inclusiv a celor interesaþi, adicã acei care practicã avocatura, rãmâne sub aceastã rezervã condiþionatã de control ºi experienþã în urmãtorii ani.