Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2015
procedural · respins
Octavian Motoc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Eu aș dori să întăresc ceea ce colega mea, doamna senator Gabriela Crețu, a prezentat mai înainte, și anume faptul că această componență a Consiliului General al Comitetului pentru Supraveghere Macroprudențială nu este nici pe departe neutră. Pe lângă reprezentanții Băncii Centrale, președintele și prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară sunt desemnați de majoritatea aflată în acel moment la putere, iar cei doi reprezentanți ai Guvernului nici nu se mai pune problema. Și atunci...
De fapt, care este rostul acestui consiliu? Ca atunci când Guvernul face mișcări greșite din punctul de vedere al stabilității sistemului financiar – și nu numai Guvernul, ci și alte instituții de acest gen, sisteme bancare, în general –, acest consiliu să intervină. Dar o poate face, atâta vreme cât este legat ombilical de Guvern și de alte instituții ale statului, de politicieni, de Parlament, care-i numesc pe cei din ASF, pe reprezentanții Guvernului, care-i trimit acolo în consiliu? Și, mai mult, undeva în atribuțiile acestui consiliu se spune că, pentru a-și exercita aceste atribuții, ia informații consiliul de la Banca Națională a României. Păi, stați puțin! Păi, oamenii ăia sunt de la Bancă! Ce informații să mai ia, că ei le au?!
Nu știu..., eu sunt oarecum nemulțumit de conținutul actual al legii și nu știu dacă ea își va atinge obiectivele, și anume acelea de a alerta în momentul potrivit, în timp util, asupra faptului că se produc deviații de la cursul normal al sistemului financiar din România.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.