Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 aprilie 2008
procedural · adoptat tacit
Mihail Popescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Eu aș vrea să intervin, pentru că unul dintre amendamentele care au fost admise, în principiu, cum spune doamna secretar de stat, prevedea și primele de concediu de odihnă pentru personalul Ministerului Apărării Naționale.
Eu vreau să spun că domnul ministru mi-a răspuns oficial la întrebarea pe care am pus-o și a spus că „acordarea acestui drept de natură salarială personalului militar și civil contractual din minister presupune amendarea Legii nr. 138/1999”, ceea ce am și făcut prin amendamentul respectiv.
În condițiile în care sunteți de acord cu el înseamnă că se aprobă și acest lucru, nu?
Asta a fost mai mult o întrebare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.